Bulgaria se aşteaptă la două milioane de turişti străini la iarnă, în special din România şi Polonia

DCBusiness Team |
Data publicării:
foto: pexels.com
foto: pexels.com

Bulgaria aşteaptă numeroşi turişti în sezonul de iarnă, bună parte din ei fiind români. 

Bulgaria se aşteaptă în sezonul de iarnă la peste două milioane de vizitatori străini, a declarat ministrul Turismului, Evtim Miloshev, într-un interviu acordat postului de televiziune Nova TV, informează Novinite.

Numărul total de vizite străine ar urma să depăşească 3,2 milioane, inclusiv permisele de tranzit şi cele de o zi, a adăugat oficialul bulgar.

Pe ansamblul acestui an, sectorul turismului a înregistrat o creştere generală de aproximativ cinci procente în privinţa volumului produselor turistice. Miloshev şi-a exprimat optimismul că 2024 va fi cel mai bun an de până acum pentru turismul din Bulgaria. El a scos în evidenţă modificarea locurilor din care sosesc vizitatorii străini, în contextul efectelor războiului din Ucraina şi a conflictelor din Orientul Mijlociu. În prezent, Bulgaria atrage în special turişti din România şi Polonia, cei din Marea Britanie fiind de asemenea aşteptaţi în această iarnă. Ministrul Turismului a atras atenţia că vizitatorii străini vin în Bulgaria din ţările vecine iar Balcanii au potenţialul de a se promova ca un brand şi o destinaţie unificată, atrăgând interesul vizitatorilor din străinătate, inclusiv din Orientul Îndepărtat.

Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize şi Evaluări în Turism (IAAT), anunţase că până la finalul lunii septembrie 10,7 milioane de cetăţeni străini au intrat în ţară, depăşind cifrele din 2019 cu 200.000.

Draganov a confirmat că previziunile se îndeplinesc, în condiţiile în care în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie se înregistrează creşteri solide ale numărului de turişti. El a observat o creştere a activităţii turistice pe străzi, iar programul zborurilor la Aeroportul din Sofia este mai extins decât în ultimele trei luni din 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461156.59RON
1 ETH = 15934.14RON
1 LTC = 427.56RON
1 XRP = 5.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17278.320.49%
BET-BK3219.850.35%
BET-EF927.980.54%
BET-FI60409.420.19%
BET-NG1216.280.64%
BET-TR38107.010.49%
BET-TRN37039.560.49%
BET-XT1483.170.44%
BET-XT-TR3215.560.44%
BET-XT-TRN3132.130.44%
BETAeRO925.57-0.05%
BETPlus2556.930.49%
RTL38240.160.51%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel