Bulgaria elimină TVA la pâine, acordă subvenţii la carburanţi şi majorează pensiile - Pachet anticriză

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Sofia
Sofia

Bulgaria a anunţat principalele prevederi ale pachetului de măsuri pentru sprijinirea populaţiei şi a economiei ţării.

Guvernul bulgar a dezvăluit miercuri un pachet consistent de măsuri anticriză, destinat să protejeze companiile şi consumatorii cu venituri reduse de creşterea preţurilor la energie şi alimente, ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat premierul bulgar Kiril Petkov, transmite Reuters.

Pachetul convenit de coaliţia la putere prevede stimulente în valoare de două miliarde de leva (1,1 miliarde de dolari), variind de la eliminarea TVA la pâine, subvenţii la carburanţi, majorarea pensiilor şi reduceri de taxe pentru familiile tinere.

Noul pachet se adaugă altor măsuri adoptate deja care au păstrat neschimbate preţurile la energie electrică pentru gospodării, începând din luna iulie a anului trecut, precum şi despăgubiri acordate companiilor pentru costurile ridicate cu energia.

Citeşte şi: Iohannis le spune românilor să se pregătească pentru "o nouă normalitate", după ce măsurile de intervenție vor înceta

"Măsurile sunt o oportunitate pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili, care sunt în cel mai mare pericol de pe urma impactului inflaţiei şi au un accent specific pe combustibili şi energie", a declarat premierul Kiril Petkov jurnaliştilor. "Pachetul garantează că standardul de viaţă pentru toţi cetăţenii bulgari va fi menţinut", a adăugat Petkov.

Conform planului dezvăluit miercuri, începând cu data de 1 iulie, pensiile de stat vor fi majorate, în medie, cu 20%, Taxa pe Valoarea Adăugată la pâine va fi eliminată timp de 12 luni, TVA-ul la încălzire şi gaze naturale pentru gospodării va fi de 9% timp de un an. De asemenea, guvernul de la Sofia va oferi o reducere de 0,25 de leva pentru litrul pentru benzină, motorină, GPL şi metan, începând din iulie şi până la finele anului.

Autorităţile de la Sofia estimează că noul pachet de măsuri nu va majora ţinta de deficit bugetar, de 4% din PIB pentru acest an şi va fi finanţat prin creşterea veniturilor din taxe. O sursă de finanţare va fi taxarea profiturilor excesive înregistrate de firmele din energie ca urmare a majorării preţurilor la petrol şi gaze. Calculele exacte vor fi făcute cu ocazia rectificării bugetului de stat în luna iulie, a spus ministrul bulgar al Finanţelor, Assen Vassilev, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 367242.87RON
1 ETH = 7099.36RON
1 LTC = 331.78RON
1 XRP = 9.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel