În această ultimă etapă a programului guvernamental au fost generate pentru persoane fizice 49.412 de vouchere, dintre care 16.728 de tichete pentru pentru aparate de aer condiţionat (inclusiv aparate de aer condiţionat portabile), 8.860 de tichete pentru uscătoare de rufe, respectiv 23.824 de tichete pentru aspiratoare.
Potrivit sursei citate, voucherele generate în această etapă vor fi aprobate în şedinţa Comitetului de Avizare de marţi, 12 iulie 2022, şi publicate pe site-ul www.afm.ro. Ulterior, solicitanţii se vor putea prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.
Programul "Rabla pentru Electrocasnice" 2022 a debutat în data de 17 iunie, cu înscrierea solicitanţilor prin crearea conturilor de utilizator.
Bugetul alocat în acest an pentru acest program este de 100 de milioane de lei, cu 25 de milioane mai mult decât în 2021, şi va acoperi două sesiuni: prima sesiune, în perioada lunile iunie - iulie 2022 (alocare de 50 de milioane de lei), iar cea de-a doua sesiune în intervalul noiembrie - decembrie 2022 (alocare de 50 de milioane de lei).
Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C - 400 lei voucher; maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D - 400 lei; aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++ - 400 lei; categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E - 400 lei; uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++ - 400 lei; aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an - voucher de 200 lei; laptopuri - 500 lei; tablete - 300 lei.
Programul de anul acesta va avea câteva modificări. Una dintre acestea prevede condiţii mai stricte pentru persoanele care nu utilizează voucherele rezervate. Acestea nu vor mai putea aplica în cadrul programului pentru acelaşi echipament în cursul acestui an. Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.
De asemenea, valabilitatea voucherului se reduce de la 15 zile la 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalităţile de achiziţionare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.
O altă modificare intervenită în programul Rabla pentru Electrocasnice 2022 se referă la eliminarea televizoarelor din categoria echipamentelor eligibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.