Bugetul deputaților, creșteri uluitoare în numai 6 ani

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Parlamentul își aprobă singur bugetul
Parlamentul își aprobă singur bugetul

Bugetul Camerei Deputaților a crescut de aproape 2,5 ori în intervalul 2013-2019. Odată cu ieșirea din criză, deputații și-au alocat sume din ce în ce mai mari, iar sumele au crescut îndeosebi cu cheltuilile de personal pentru plata pensiilor speciale ale foștilor parlamentari și pentru majorările constante ale indemnizațiilor parlamentarilor aflați în funcție. 

Cele două Camere ale Parlamentului au privilegiul de a-și vota singure bugetele, iar Guvernul nu se poate opune alocării acestor sume. Pe principiul ”cine împarte, parte își face”, deputații și-au majorat constant bugetul după ieșirea din criză, într-un cu mult peste rata inflației sau a creșterii economice, astfel că povara Camerei asupra finanțelor publice s-a accentuat considerabil. Creșterea cheltuielilor a fost justificată și prin necesitatea reparațiilor la Palatul Parlamentului, aflat în administrarea Camerei, însă majoritatea cheltuielilor este reprezentată de cele de personal.

Vremea bugetelor ”de criză”

Bugetul Camerei Deputaților pe 2013 a fost de 198 de milioane de lei, iar cel aprobat pentru 2019 a ajuns la 490,7 milioane de lei, deși între timp numărul parlamentarilor a scăzut față de legislatura anterioară, de la peste 400 la circa 339, astfel că ar fi trebuit  să scadă și cheltuielile pe cat de deputat.

Citește și: Pensii speciale. Ministrul Budăi spune lucrurilor pe nume

În 2014, deja bugetul a fost mărit la 222 de milioane, însă președintele de atunci al Camerei, Valeriu Zgonea, tot nu era mulțumit. ”Este un buget de criză. Tot ce este sub 240 de milioane este buget de criză”, spunea Zgonea. În 2015, bugetul a crescut la 236 de milioane, dintre care 169,5 de milioane erau doar pentru plata salariilor și indemnizațiilor. În 2016, bugetul a crescut spectaculos peste ”pragul de criză” de care vorbea Zgonea, ajungând la 340 de milioane.

Privilegiile ne apasă greu

Anul 2017 este singurul an în care bugetul a fost redus, ajungând la 299 de milioane, însă a fost și primul an de funcționare al actualei legislaturi, cu un număr mai mic de deputați. În 2018, creșterea a fost din nou spectaculoasă, cu o sumă alocată de 436,2 milioane de lei, dintre care 28,5 milioane reprezentau fondul pentru plata pensiilor speciale ale foștilor parlmantari și foștilor funcționari publici, și ei admiși între timp în casta ”specialilor” cu  pensii de serviciu. 

Pe 12 decembrie, Camera și-a aprobat bugetul pe 2019, din nou pe creștere, până la nivelul de 490 de milioane. Cele 20,6 milioane alocate cheltuielilor legate de exercitarea președinției române a Consiliului Uniunii Europene nu acoperă întreaga diferență față de cele 436,2 milioane cheltuite anul trecut. Numărul de salariați ai Camerei în aceste an este de 1.820, din care 329 de funcţii de demnitate publică alese, 713 funcţii publice parlamentare, inclusiv înalţi funcţionari publici parlamentari, 778 funcţii contractuale, iar pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii au fost prevăzute 148 de posturi. Fondul pentru pensii speciale a ajuns la 30,8 milioane, din care sunt plătiți 508 foști deputați. În cazul a 46 dintre ei, pensia depășește 9.300 de lei pe lună.

Și creșterile indemnizațiilor actulilor deputați apasă greu asupra contribuabililor. Indemnizația este calculată acum în funcție de salariul minim pe economie astfel încât orice majorare a acestuia le aduce bani în plus  și deputaților carre au acum o leafă aproape de 10.000 lei lunar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414950.40RON
1 ETH = 7919.05RON
1 LTC = 382.93RON
1 XRP = 10.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17472.040.23%
BET-BK3261.630.12%
BET-EF950.960.19%
BET-FI60620.990.04%
BET-NG1261.300.09%
BET-TR38528.770.23%
BET-TRN37449.850.23%
BET-XT1494.770.18%
BET-XT-TR3240.260.18%
BET-XT-TRN3156.280.18%
BETAeRO841.690.43%
BETPlus2574.920.20%
RTL38991.700.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel