BT a acordat cu 26% mai multe credite în primele trei luni ale anului

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Banca Transilvania
Banca Transilvania

Banca Transilvania a acordat, în primele trei luni ale acestui an aproape 74.000 de credite noi, cu 26% mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în valoare de 5,2 miliarde lei, informează banca printr-un comunicat.

Numărul tranzacţiilor prin Banca Transilvania a ajuns la aproape jumătate de miliard în primele trei luni ale anului (plus 35% faţă de T1 2023), iar numărul clienţilor BT a crescut cu aproape 50.000, dintre care 42.000 sunt persoane fizice, iar circa 8.000 sunt companii.

Banca a continuat să susţină afacerile aflate la început de drum, în primele trei luni atrăgând aproape 11.000 de start-up-uri. Numărul total al clienţilor activi BT a ajuns la peste 4,3 milioane.

"Începutul anului este încurajator şi ne arată că suntem în grafic cu îndeplinirea obiectivelor noastre pentru prima parte din 2024. Ne concentrăm pe creşterea volumelor, a numărului de clienţi, pe atragerea de business pe toate segmentele pe care operăm, dar şi pe consolidarea companiilor din Grupul Banca Transilvania. Creştem astfel bilanţul şi anvergura Grupului BT, contribuind semnificativ la bancarizarea românilor. Macroeconomic, anul rămâne provocator atât ca nivel ridicat de incertitudine şi volatilitate internaţională, cât şi în ceea ce priveşte indicatorii economici. Inflaţia se dovedeşte mai rezistentă decât am fi sperat, iar creşterea economică este încă redusă. Suntem însă optimişti şi investim susţinut în dezvoltarea business-ului", a declarat Omer Tetik, director general Banca Transilvania, citat în comunicat.

În primul trimestru din 2024, profitul net consolidat al Grupului BT este de 1,132 miliarde lei (+35% faţă de perioada ianuarie-martie 2023), din care cel al băncii este de 913,2 milioane lei (+35%). Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu aproximativ 219,2 de milioane de lei la profitabilitatea BT.

Activele Grupului Financiar BT au ajuns la ˆ176 miliarde lei, iar nivelul creditelor nete la 77,1 miliarde lei. Eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 45,10%, calculat cu un impact anualizat al contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie.

Venitul net din dobânzi al băncii este cu 28% mai mare faţă de primul trimestru din 2023, iar cel din taxe şi comisioane a crescut cu 18%.

Depozitele clienţilor s-au majorat până la 137 miliarde lei la nivelul băncii, dintre care 88,1 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 48,8 miliarde lei, depozitele companiilor. Raportul credite brute/depozite la nivel de bancă este de 56,3%.

Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, era de 2,01% la 31 martie 2024, iar solvabilitatea de 20,06% fără profit inclus, respectiv 21,47% cu profit inclus.

Depozitele clienţilor la nivelul băncii au înregistrat o creştere de 14,7 miliarde lei, respectiv 12% faţă de martie 2023. Soldul creditelor brute la nivel de bancă au consemnat un avans de 9,5 miliarde lei (+14,1%) faţă de martie 2023. Aproape 4.000 de persoane şi-au cumpărat locuinţe cu ajutorul BT, suma acordată fiind de aproximativ un miliard de lei.

Soldul creditelor ipotecare/imobiliare era de 19 miliarde lei, în creştere cu 13% în comparaţie cu primul trimestru din 2023, reprezentând 25% din portofoliul de credite, iar soldul creditelor acordate entităţilor juridice a ajuns la aproximativ 45 de miliarde lei, cu 16% mai mult decât la finalul primelor trei luni ale anului anterior.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465295.81RON
1 ETH = 16217.67RON
1 LTC = 489.91RON
1 XRP = 10.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel