Brexit: UE va lansa o acţiune în justiţie contra Regatului Unit

Mara Ivan |
Data publicării:
Marea Britanie: Brexitul a permis AUTORIZAREA vaccinul
Marea Britanie: Brexitul a permis AUTORIZAREA vaccinul

Uniunea Europeană va lansa în mod iminent o acţiune în justiţie împotriva Regatului Unit pentru încălcarea articolelor privind ''buna credinţă'' din Acordul de retragere, a anunţat joi postul de televiziune public irlandez RTE, transmite Reuters.

''RTE înţelege că acţiunea legală contra Regatului Unit este iminentă şi că a fost elaborat un proiect al scrisorii de notificare oficială, care declanşează acţiunea în justiţie'', a scris pe Twitter editorul pentru Europa al RTE, Tony Connelly.

''Scrisoarea de notificare oficială se concentrează pe încălcarea articolelor privind ''buna credinţă'' (4 & 5) ale Acordului de retragere şi, de asemenea, va declara că în cazul în care actul privind piaţa internă devine lege va însemna încă o încălcare a legislaţiei UE + internaţionale'', a adăugat Connelly. Pe de altă parte, ministrul britanic Michael Gove a declarat joi că între Londra şi UE încă există diferenţe în discuţiile privind viitoarele relaţii comerciale, dar a precizat că Regatul Unit va face eforturi pentru încheierea unui acord.

Gove a transmis parlamentarilor britanici că în centrul discuţiei privind relaţia viitoare cu UE se află interesele sectorului auto. ''În această săptămână are loc cea de-a rundă de negocieri cu Uniunea Europeană ... evident rămân diferenţe de opinie, dar suntem decişi să lucrăm asiduu pentru a ajunge la un acord în cadrul stabilit de premier'', a spus el. Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea Acordului de retragere care includea condiţiile despărţirii.

Citește și Avertisment pentru Londra! UE nu renunță la Acordul privind Brexitul

Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie 2020, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

În urmă cu trei săptămâni, Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii septembrie pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuţie angajamentele asumate de Londra în cadrul Brexitului, care a adus ''atingere gravă încrederii'', subliniind că Uniunea Europeană nu va ezita să se adreseze justiţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458401.05RON
1 ETH = 13068.00RON
1 LTC = 599.37RON
1 XRP = 12.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel