Brexit - Perspective din ce în ce mai sumbre

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Theresa May și Jean-Claude Juncker
Theresa May și Jean-Claude Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a declarat joi ''nu foarte optimist'' în legătură cu posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană cu un acord, dar a avertizat că orice eşec de a conveni asupra unui Brexit va fi costisitor din punct de vedere economic, relatează Reuters. 

''Dacă nu urmează să aibă loc niciun vot - şi nu pot exclude asta - atunci acest fapt ar avea consecinţe sociale şi economice teribile în Marea Britanie şi pe continent, aşa că eforturile mele sunt orientate într-o manieră care poate evita ce este cel mai rău. Însă, nu sunt foarte optimist atunci când vine vorba despre această chestiune'', a spus şeful executivului comunitar, care s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu premierul britanic Theresa May. 

''Întrucât în parlamentul britanic de fiecare dată când se votează există o majoritate contra a ceva, nu există nicio majoritate în favoarea a ceva'', a explicat Juncker în sesiunea plenară a Comitetului Economic şi Social European (CESE, organism cu caracter consultativ al UE). 

Citește și: Apel la populația din Irlanda înaintea Brexit-ului

După ce săptămâna trecută Camera Comunelor a votat contra unei moţiuni prin care Theresa May a dorit să obţină din partea deputaţilor o reconfirmare a mandatului pentru a încerca o revizuire a acordului privind Brexit-ul convenit cu Uniunea Europeană, dar respins pe 15 ianuarie de către legislativul de la Londra, şefa executivului a promis că pe 27 februarie va veni din nou în faţa legislativului pentru un vot pe tema Brexit-ului, indiferent ce se va întâmpla până atunci la tratativele cu Bruxellesul. 

Dacă atunci deputaţii Camerei Comunelor vor putea din nou propune amendamente la acordul de retragere, este posibil ca adversarii Brexit-ului să încerce încă o dată prin astfel de amendamente să transfere controlul asupra Brexit-ului de la guvern către parlament, după două tentative eşuate în acest demers care, dacă ar reuşi, s-ar crea premisele întârzierii sau anulării Brexit-ului, eventual prin convocarea unui nou referendum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455700.42RON
1 ETH = 13264.26RON
1 LTC = 602.80RON
1 XRP = 12.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel