Brexit:Cetățenii UE fără statut de ședere vor fi deportați

Mara Ivan |
Data publicării:
Doar jumătate dintre străiniții aflați în Regat au aplicat
Doar jumătate dintre străiniții aflați în Regat au aplicat

Marea Britanie va deporta cetățenii UE care nu au aplicat la timp pentru a primi statut de ședere în Regatul Unit după Brexit, a declarat Brandon Lewis, adjunct al ministrului britanic de Interne, citat de postul BBC News.

Oficialul a explicat că persoanele în această situație vor fi deportate chiar dacă îndeplinesc toate criteriile pentru a primi un permis de ședere.

Ministerul de Interne de la Londra a transmis că 1,8 milioane de europeni s-au înregistrat deja în Sistemul de înregistrare a cetățenilor din Uniunea Europeană în vederea obținerii noului statut de ședere în Regatul Unit.

Termenul maxim pentru a aplica este 31 decembrie 2020, în cazul unui Brexit fără acord, și 30 iunie 2021, în cazul unui Brexit cu acord, scrie Mediafax.

Potrivit estimărilor Observatorului pentru Migrația de la Universitatea Oxford, în Marea Britanie locuiesc până la 3,3 milioane de cetățeni din alte state membre UE.

Citește și Brexit. Aproape 300 de mii de români din Marea Britanie cer noul tip de rezidență

Lewis a declarat pentru cotidianul Die Welt: "Dacă cetățenii UE până în acel moment nu s-au înregistrat și nu au un motiv adecvat pentru aceasta, atunci se vor aplica normele în vigoare privind imigrația".

Potrivit Ministerul Afacerilor Externe de la București, până la finalul lunii septembrie, 280.600 de cetățeni români s-au înregistrat deja pentru obținerea noului statut de rezidență. Cele mai multe cereri au venit din partea cetăţenilor polonezi, români şi italieni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 485495.77RON
1 ETH = 17593.43RON
1 LTC = 522.74RON
1 XRP = 11.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16339.81-2.51%
BET-BK3044.91-2.68%
BET-EF889.30-2.21%
BET-FI60342.82-1.35%
BET-NG1181.18-1.93%
BET-TR36032.20-2.51%
BET-TRN35023.22-2.51%
BET-XT1410.53-2.40%
BET-XT-TR3057.68-2.40%
BET-XT-TRN2978.37-2.40%
BETAeRO868.17-2.14%
BETPlus2417.82-2.45%
RTL36356.74-2.56%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel