Brexit. Bursa pariurilor. Ce șanse mai sunt ca MB să rămână în UE

Matei Ion |
Data publicării:
Donald Tusk apreciază că mai sunt ceva șanse ca Brexit-ul să nu se producă
Donald Tusk apreciază că mai sunt ceva șanse ca Brexit-ul să nu se producă

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, consideră că şansele ca Regatul Unit să rămână în interiorul Uniunii Europene sunt de 20-30%, în condiţiile în care britanicii au început abia după referendumul din iunie 2016 o dezbatere reală privind părăsirea sau rămânerea în blocul comunitar, transmite vineri Reuters. 

Într-un interviu acordat cotidianului polonez Gazeta Wyborcza, Tusk a sugerat organizarea unui nou referendum privind Brexitul, dat fiind precedentul reprezentat de faptul că britanicii au organizat deja două plebiscite privind Europa, dintre care primul în 1975. 

Dacă în 2016 a fost posibilă schimbarea deciziei luate în 1975, atunci ar trebui să fie posibilă organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul, a subliniat fostul premier polonez, care şi-a exprimat de mai multe ori dezamăgirea faţă de rezultatul referendumului din 2016, când 52% dintre britanici s-au pronunţat pentru ieşirea din UE. 

''Adevărata dezbaterea asupra consecinţelor Brexitului nu a început înaintea sau în timpul campaniei pentru referendum, ci după vot. Astăzi rezultatele probabil ar arăta diferit'', a continuat Donald Tusk. 

''Paradoxal, chiar Brexitul este cel care a dus la o mişcare proeuropeană în Regatul Unit. Astăzi, şansele de a nu mai exista niciun Brexit sunt de 20-30%. Este mult'', a explicat el. 

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va participa la alegerile pentru Parlamentul European (23-26 mai) ca urmare a amânării Brexitului până la 31 octombrie cel târziu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377773.96RON
1 ETH = 8351.63RON
1 LTC = 396.15RON
1 XRP = 9.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel