Brexit. Boris Johnson către Angela Merkel: Nu mă voi lăsa

Mara Ivan |
Data publicării:
Premierul britanic a promis că va munci din greu
Premierul britanic a promis că va munci din greu

Premierul britanic Boris Johnson i-a spus marţi cancelarului german Angela Merkel că va munci cu energie şi determinare pentru a ajunge la un acord de Brexit şi că va discuta chestiunea cu prilejul prezenţei sale la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare, a declarat purtătorul său de cuvânt.

După o vizită nereuşită în Luxemburg luni, când Boris Johnson a fost huiduit de protestatari şi criticat de premierul Xavier Bettel, liderul britanic a discutat la telefon cu Angela Merkel marţi, prilej cu care s-a angajat să-şi intensifice eforturile pentru a ajunge la un acord pentru părăsirea Uniunii Europene.

"Prim-ministrul a reiterat că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au convenit să accelereze eforturile pentru a ajunge la un acord fără 'backstop' (plasă de siguranţă - n.r.), pe care parlamentul britanic l-ar putea susţine, şi că vom munci cu energie şi determinare pentru a realiza acest lucru înainte de Brexitul programat pentru 31 octombrie", a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Citește și Brexit. Boris Johnson susține că Bruxelles-ul cedează

"Liderii aşteaptă cu nerăbdare să discute aceste chestiuni din nou la viitoarea Adunare Generală a ONU de la New York", a mai adăugat sursa citată, potrivit Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454475.52RON
1 ETH = 13336.10RON
1 LTC = 607.12RON
1 XRP = 12.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel