Variații pozitive au avut loc pe ambele segmente de piață, însă cele mai semnificative s-au consemnat pe segmentul rezidențial nou.
Astfel, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, în ultimele 31 de zile, un avans de 2,8% la nivel de țară – marjă de creștere semnificativ comparabilă cu cea din februarie, anume 0,8%. Suma medie solicitată pentru un apartament, fie el vechi sau nou, a ajuns, astfel, la 1.654 de euro pe metru pătrat util la sfârșitull lunii martie (față de 1.609 de euro pe metru pătrat în februarie).
„După șocul resimțit la începutul crizei din țara vecină, când cererea scăzuse brusc pe un fond puternic emoțional, piața rezidențială și-a revenit în ultimele 3 săptămâni, astfel încât cererea este din nou la nivelul de dinainte de 24 februarie. Pe fondul cererii crescute și a creșterii costului de construcție, ne așteptăm ca prețurile apartamentelor să continue acest trend ascendent”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro
Pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare în București au înregistrat un avans general de 2,4%, prețurile crescând de la o medie de 1.609 de euro pe metru pătrat util, până la 1.648 euro pe metru pătrat. Așteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate, însă într-o măsură diferită: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,9% (de la 1.562 de euro pe metru pătrat, la 1.592 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite au resimțit o creștere de 2,8%, de la 1.713 la 1.761 euro pe metru pătrat util.
TVA sub 5% și chiar 0%. România poate introduce noi cote
În Brașov, indicele Imobiliare.ro a consemnat, per ansamblu, o creștere de 2,8% a prețurilor apartamentelor, de la 1.514 de euro pe metru pătrat util, la 1.556 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui martie. Locuințele din blocurile vechi au avut parte de o evoluție pozitivă: este vorba de un avans de 0,8%, de la 1.453 la 1.465 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi au înregistrat o creștere de 4,3%, de la 1.574 la 1.641 de euro pe metru pătrat.
La fel ca în februarie, așteptările vânzătorilor de apartamente din Cluj-Napoca s-au majorat și în martie, de data aceasta cu 4,2%; acestea se situează, în prezent, la o medie de 2.330 de euro pe metru pătrat util, comparativ cu 2.236 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui februarie. Prețurile s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele vechi s-au apreciat cu 3,1% (de la 2.209 la 2.278 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 5% (de la 2.256 la 2.369 de euro pe metru pătrat).
În Constanța, apartamentele scoase la vânzare în martie au consemnat, per ansamblu, o creștere de 1,2%, de la 1.434 la 1.451 de euro pe metru pătrat util. Nivelul actual de preț este cu 14,4% mai mare decât cel consemnat în urmă cu un an, când pretențiile vânzătorilor ajungeau la 1.268 de euro pe metru pătrat. Prețurile au evoluat în aceeași direcție pe cele două segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,8% (de la 1.413 la 1.425 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au scumpit cu 1,8% (de la 1.468 la 1.495 de euro pe metru pătrat).
Indicele Imobiliare.ro a înregistrat în Iași o creștere de 0,2% în luna martie, de la 1.236 la 1.239 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu perioada similară din 2021, când valoarea medie de listare a unui apartament era de 1.078 de euro pe metru pătrat, nivelul actual de preț este cu 14,9% mai mare. Luna trecută, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1%, de la 1.241 la 1.254 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor noi, pe de altă parte, a avut loc un recul de -0,4%, de la 1.234 la 1.229 de euro pe metru pătrat. În urma acestor evoluții, apartamentele vechi au ajuns să fie mai scumpe decât cele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale.
Așteptările vânzătorilor de apartamente din Timișoara s-au majorat ușor, anume cu 0,3%, în martie față de februarie, de la 1.446 la 1.450 euro pe metru pătrat util. Piața rezidențială veche se remarcă printr-o tendință ascendentă, consemnând o creștere de 0,9%, de la 1.422 la 1.435 de euro pe metru pătrat util. Pe piața nouă, pe de altă parte, a avut loc un recul de -0,6%, de la 1.500 la 1.491 euro pe metru pătrat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.