Bonus de 100 de milioane de euro pentru un șef de companie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Stimulent uriaș pentru șeful Ryanair
Stimulent uriaș pentru șeful Ryanair

Ryanair este celebră pentru că menţine costurile scăzute, dar noua schemă de stimulente a directorului general este oricum dar nu cumpătată, se arată într-o analiză a Reuters. Compania low-cost i-a acordat lui Michael O'Leary opţiuni cu acţiuni care ar putea valora aproape 100 de milioane de euro, dacă va dubla până în 2024 profitul net al Ryanair sau preţul acţiunilor. Chiar dacă ţinta pare dificilă, ea poate fi realizată de Michael O'Leary, consideră analiştii.

Ryanair, cu o capitalizare bursieră de 13 miliarde de euro, se confruntă cu dificultăţi în ultimul timp, din cauza grevelor.

Din octombrie, O'Leary a emis două avertismente privind profitul şi a redus preţurile biletelor în sezonul de iarnă cu 7%.

Acţiunile Ryanair au pierdut aproximativ 40% faţă de nivelul record înregistrat în august 2017, de 19,23 euro.

Pentru a-l stimula pe O'Leary', Ryanair i-a acordat opţiuni la peste zece milioane de acţiuni pe care le poate exercita la preţul de 11,12 euro dacă profitul net ajunge la două miliarde de euro - de la un miliard de euro estimat pentru actualul an fiscal - sau dacă preţul unei acţiuni creşte peste 21 de euro. Dacă îşi va exercita opţiunile, participaţia lui O'Leary va depăşi 5%, el devenind cel mai mare acţionar al Ryanair.

Citește și: România, printre țările afectate de greva de la Ryanair. 40.000 de călători, lăsați la sol

De asemenea, Ryanair vrea să-şi majoreze numărul de pasageri la 200 de milioane până în 2024, de la 142 de milioane previzionaţi în în actualul an fiscal.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493397.82RON
1 ETH = 15586.66RON
1 LTC = 556.12RON
1 XRP = 15.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel