Boloș: Ieftinirea alimentelor va fi considerabilă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Prețurile alimentelor de bază ar trebui să scadă / Foto: DCBusiness
Prețurile alimentelor de bază ar trebui să scadă / Foto: DCBusiness

Marcel Boloș a comentat în această dimineață pe marginea proiectului de ordonanță cre vizează plafonarea adaosului comercial la unele alimente de bază.

„Obiectivul final este ieftinirea produselor alimentare, prin această plafonare a marjelor de adaos comercial, la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% și la nivel de vânzător final cu 20%. Este proiectul mult așteptat de către toți românii, care urmează să fie implementat pe o perioadă de 3 luni. Sunt așteptate ieftiniri considerabile la aceste produse alimentare“, a spus ministrul Boloș.

Oficialul a mai explicat că: ”Trebuie să fim atenți ca această ieftinire să apară pe tot lanțul, de la procesator până la vânzătorul final și distribuitor, să poată să fie implementată așa cum a fost discutat și susținut de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Lista pe care deja o avem anexată la proiectul de ordonanță aflat în dezbatere publică cuprinde o serie de produse alimentare de bază, pe care le folosesc toți românii. Perioada de implementare este de 3 luni, după aceea se va face o analiză a impactului pe care aceste măsuri le-a avut în ceea ce privește prețul la produsele alimentare, iar apoi se vor lua deciziile în ceea ce privește consecințele produse de măsuri la nivel de procesator, distribuitor și vânzător final de produse alimentare”.

Boloș a mai adăugat că: ”Este de văzut dacă după cele trei luni de zile prețurile au scăzut sau dacă prețurile au rămas tot la fel. E o măsură care în alte state membre ale Uniunii Europene au produs și au avut efect colateral pe anumite categorii de riscuri. E prematur să spunem ce vom face mai departe. Trebuie să vedem modul în care va produce efecte și în funcție de acest lucru să luăm mai departe măsurile necesare. Dacă prețurile vor scădea, e clar că această măsură produce efecte și trebuie continuată”, a punctat nimistrul Finanțelor.

Însă, în faimosul document care precizează, de la bun început că măsurile prevăzute au un caracter temporar ”de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare” lista alimentelor este una scurtă și cel puțin curioasă, din aceasta lipsind unele alimente de bază, precum orezul. 

1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități
2. Lapte de vacă proaspăt 1L, grăsime 1,5%
3. Brânză telemea din lapte de vacă vrac
4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
5. Făină albă de grâu ”000” 1 Kg
6. Mălai 1 kg
7. Ouă de găină calibrul M 10 buc.
8. Ulei de floarea-soarelui 1L
9. Carne proaspătă pui*
10. Carne proaspătă porc**
11. Legume proaspete vrac***
12. Fructe proaspete vrac****
13. Cartofi proaspeți albi vrac
14. Zahăr alb tos 1 Kg

Și pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, iată și precizările de rigoare: 

* Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os și aripi pui, varianta standard

** Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os și fără os, spată de porc

***Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă: roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca și ardei kapia.

**** Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 477691.80RON
1 ETH = 17496.56RON
1 LTC = 518.43RON
1 XRP = 11.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel