Conforrm Ziarului Financiar, până la finalul acestui an, vor fi trei iniţiative în acest sens, după cum spune el, iar una dintre ele este şi o schimbare legislativă.
„Vom analiza în ce măsură reglementările prudenţiale vor putea fi ajustate astfel încât finanţarea verde să aibă un regim mai lax comparativ cu restul finanţărilor, dar fără afectarea stabilităţii financiare. Vom analiza şi dacă riscul de credit este mai mic pentru finanţările verzi, vom avea argumente şi ca cerinţele de capital pe Pilonul II să fie mai mici pentru riscul de credit, ceea ce va impulsiona finanţările proiectelor verzi şi va scădea şi costul pentru clienţi. Pentru aceste norme, termenul pe care îl avem este sfârşitul acestui an, deci în mai puţin de şase luni“, a declarat Florian Neagu în cadrul emisiunii de business ZF Live și citată de Mediafax.
De altfel, riscurile aduse de agenda privind schimbările climatice şi tranziţia către o economie mai verde se manifestă deja, indirect, în România. Getica 95, cea mai mare companie din comerţul cu energie, un business de 1,5 miliarde de lei, a cerut intrarea în insolvenţă după ce preţul energiei este la un nivel record de mai mult de două luni din cauza exploziei certificatelor de emisii.
Vulnerabilităţile aduse de o pregătire necorespunzătoare de către bănci a efectelor tranziţiei către o economie mai verde pot fi ridicate. Conform calculelor grupului de lucru din Comitetului Naţional de Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), aproape 50% din creditele acordate de bănci segmentului corporativ sunt către firme din domenii care pot fi afectate de schimbările climatice.
„În portofoliul băncilor, creditele date către firme din sectoare carbon-intensive au o pondere importantă, aproape 50% din portofoliul corporate al băncilor. Ponderea creditelor verzi din bilanţurile băncilor noastre are spaţiu semnificativ de îmbunătăţire. Acum, această pondere este undeva sub 3% din totalul activelor, circa 1 mld. euro, în timp ce media europeană este undeva la 8%“, a adăugat Florian Neagu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.