BNP Paribas negociază vânzarea unei divizii din Ungaria către Credit Mutuel

Delia Gheață |
Data publicării:
Negocierile au început deja
Negocierile au început deja

Grupul bancar francez BNP Paribas poartă discuţii cu privire la vânzarea divizie sale de consumer finance din Ungaria către Credit Mutuel, informează Bloomberg citând surse din apropierea acestui dosar.

Discuţiile care se poartă între cele două instituţii financiare franceze au ca obiect o divizie denumită Magyar Cetelem Bank ZRT, care are aproximativ 300 de angajaţi şi între 300.000 şi 400.000 de clienţi. În cazul în care se va ajunge la un acord, Cofidis, divizia Credit Mutuel, va prelua Magyar Cetelem Bank ZRT. Cu toate acestea, sursele au precizat că discuţiile sunt în derulare şi nu există siguranţa că se va ajunge la un acord.

Anterior, Bloomberg News a informat că grupul bancar austriac Erste Bank Group AG negociază pentru preluarea diviziei de consumer finance din Cehia a BNP Paribas. Această tranzacţie ar permite Erste Bank Group AG să preia o afacere cu credite în valoare de 9,9 miliarde de coroane (463 milioane de dolari) şi o cotă de peste 20% din piaţa cardurilor de credit din Cehia.

La începutul acestui an, BNP Paribas a început să îşi restructureze divizia de consumer finance în contextul înrăutăţirii contextului economic şi inflaţiei accelerate care au afectat profitabilitatea acestei divizii. Banca franceză este interesată să vândă unele divizii.

În acest sens, la începutul lunii martie, BNP Paribas Personal Finance a anunţat demararea procedurilor de sistare a operaţiunilor din România ale diviziei de consumer finance, Cetelem.

BNP Paribas Personal Finance, subsidiară deţinută în totalitate a Grupului BNP Paribas, este un jucător important în domeniul finanţării consumatorilor în Franţa şi în Europa, oferind o gamă largă de produse de credit de consum. Cu mărci precum Cetelem, Cofinoga, Findomestic şi AlphaCredit, compania oferă o gamă completă de credite personale în magazine, la dealerii auto sau direct clienţilor prin intermediul centrelor sale de contact cu clienţii şi online.

Citește și Suspiciuni de fraudă fiscală: Băncile franceze, sub presiune după percheziții

După ce luni concluzia analiștilor a fost că tensiunile din sectorul bancar s-au atenuat considerabil, marți, această convingere a fost puternic zdruncinată de veștile din Franța. 

Deși atenuarea temerilor legate de sănătatea sectorului bancar a susținut acțiunile băncilor franceze în această dimineață la bursă, acestea au revenit pe roșu pe fondul informațiilor privind perchezițiile efectuate de Parchetul Național Financiar. În aceste condiții, Société Générale a pierdut 2,88%, coborând la 19,39 euro, în timp ce BNP Paribas a cedat 1,72%, ajungând la 50,92 euro. Deși Crédit Agricole nu a intrat în vizorul justiției, prețul titlurilor sale a scăzut cu 0,77%, la 9,95 euro.

Contactate de presă, BNP Paribas și Societe Generale au refuzat, pe moment, orice comentarii. 

Într-un comunicat de presă, Parchetul Național Financiar a confirmat că mai multe percheziții au fost efectuate astăzi în cinci unități bancare și financiare situate în Paris și cartierul La Défense. A fost confirmarea unei știri difuzate în cursul dimineții de cotidianul Le Monde, potrivit căruia oamenii legii au bătut la porțile băncilor Société Générale, Exane (filială a BNP Paribas), BNP Paribas, Natixis (BPCE) și HSBC.

Operațiunile actuale sunt conduse de 16 magistrați de la Parchetul NaționalFfinanciar și de peste 150 de anchetatori de la Direcția de investigații judiciare a Ministerului de Finanțe, în prezența a șase procurori germani de la Parchetul din Köln.

Aceste percheziții fac parte din cele cinci anchete preliminare deschise la 16 și 17 decembrie 2021 sub acuzația de spălare fiscală în formă agravată și fraudă fiscală în formă agravată, în legătură cu așa-numita schemă de fraudă "CumCum". ... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474213.22RON
1 ETH = 15809.62RON
1 LTC = 432.21RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel