Blue Air SUSPENDĂ toate zborurile din România. Update: Premierul Ciucă intervine

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Blue Air suspendă, până pe 12 septembrie, zborurile din România.

Update: Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului, Barna Tanczos, cu privire la situaţia creată în urma suspendării zborurilor companiei Blue Air.

"Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară. Este vorba de 3.000 de români", a spus el, înainte de a participa la evenimentul "România Viitorului" organizat la Politehnică.

Întrebat dacă vor exista consecinţe, el a răspuns: "Am vorbit cu domnul ministru, aşa cum am spus, şi urmează să analizăm şi să luăm o decizie".

Ştirea iniţială: Blue Air Aviation suspendă de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, marţi, 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat, precizează compania.

"Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declaraţiile publice şi instigările directe de 'a nu mai cumpăra bilete Blue Air' propagate în spaţiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)", susţin reprezentaţii companiei.

Aceştia menţionează că declaraţiile respective au condus la "distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, creşterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societăţii Blue Air Aviation SA de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condiţiile popririlor tuturor conturilor societăţii), blocarea tuturor discuţiilor purtate la Londra de acţionariatul Blue Air cu două mari firme de investiţii interesate în intrarea în acţionariatul Blue Air şi sprijinirea societăţii în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăţi din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale".

"Declaraţiile şi acţiunile iresponsabile ale unui reprezentant al statului român, precum şi decizia intempestivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societăţii, au adus Blue Air în situaţia nedorită de a îşi reduce operaţiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor şi al obţinerii autorizaţiilor necesare în vederea discuţiilor cu investitorii", se mai arată în comunicat.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra - Low - Cost (ULC) şi cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor. Compania are o echipă formată din aproximativ 700 de profesionişti şi operează avioane tip Boeing 737. În cei 17 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA, citează Agerpres. 

 

Citeşte  şi: Piloţii Lufthansa au anunţat un al doilea val de greve din motive salariale

 

Piloţii companiei aeriene germane Lufthansa au anunţat un al doilea val de greve din motive salariale, după ce au paralizat deja activitatea, vinerea trecută, pentru 24 de ore. Compania a acceptat o nouă rundă de negocieri în această dimineaţă, iar sindicatul spune că greva poate fi încă evitată cu o oferta serioasă. Potrivit corespondentului RRA, Lufthansa se plânge, însă, că pretenţiile sindicale nu sunt rezonabile, pentru că ar creşte costurile din cabina de pilotaj cu 40%.

Lufthansa a anunţat o ofertă salarială îmbunătăţită pentru piloţi. Negocierile au început în această dimineaţă. Compania afirmă că, în cursul după-amiezii, trebuie să existe claritate în ceea ce priveşte anularea zborurilor pentru zilele de grevă, care ameninţă să înceapă miercuri. În primul val de greve de vinerea trecută, Lufthansa a anulat întregul program al companiei sale aeriene principale; peste 800 de zboruri, cu 130.000 de pasageri afectaţi, au fost anulate, iar compania a declarat că a suferit pagube economice de 32 de milioane de euro.

Din motive juridice, sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit poate chema la protest doar lucrătorii din Germania, aşa încât numai plecările companiei principale Lufthansa şi ale Lufthansa Cargo de pe aeroporturile germane fac obiectul grevei. Între timp, sindicatul piloţilor a modificat unele dintre cererile adresate companiei, după ce judecătorii şi-au exprimat îndoielile juridice cu privire la o ajustare automată a salariului la inflaţie începând de anul viitor.

Sindicatul solicită, însă, o ajustare uniformă a inflaţiei de 8,2%, salarii cu 5,5% mai mari pentru anul în curs, o nouă grilă de salarizare şi mai mulţi bani pentru concedii medicale, vacanţe şi formare profesională, informează Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 450556.00RON
1 ETH = 16323.25RON
1 LTC = 449.98RON
1 XRP = 6.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel