Blue Air are un nou acționar. Germanii vor să investească serios

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Numărul de pasageri pe cursele interne a crescut cu 40%
Numărul de pasageri pe cursele interne a crescut cu 40%

O companie germană a devenit nou acționar al Blue Air, cu o participație de 10%.

Publicitate

Grupul german Zeitfracht face parte din acționariatul companiei Blue Air, având 10% din capitalul social, a anunțat marți transportatorul aerian, într-un comunicat.

Procedurile legate de actele normative germane pentru achiziții de participații străine au fost finalizate la începutul lunii februarie 2019, potrivit sursei citate.

„Odată această etapă obligatorie încheiată, a fost demarată procedura de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a noului acționariat al Blue Air”, afirmă compania aeriană.

Blue Air afirmă în acest comunicat că Zeitfracht este un „business de familie cu o istorie de peste 70 de ani” și activități în aviație, logistică, investiții și consultanță. 

Blue Air a fost lansată în 2004 și în cei 14 ani de activitate a transportat peste 26 de milioane de pasageri, dintre care peste 5 milioane de pasageri în 2018, se mai arată în comunicat.

Citește și: Blue Air a ieșit la cumpărături în vecini

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473018.33RON
1 ETH = 16557.93RON
1 LTC = 518.23RON
1 XRP = 10.88RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel