Discuţiile dintre Renault şi Nissan privind restructurarea alianţei se vor prelungi şi în 2023

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Bloomberg: Discuţiile dintre Renault şi Nissan privind restructurarea alianţei se vor prelungi şi în 2023
Bloomberg: Discuţiile dintre Renault şi Nissan privind restructurarea alianţei se vor prelungi şi în 2023

Discuţiile dintre Renault şi Nissan privind restructurarea alianţei se vor prelungi cu siguranţă şi în 2023, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters.

Cei doi producători auto vor face un anunţ privind rezultatele negocierilor până la finalul lunii ianuarie, a informat Bloomberg.

Renault speră să convingă Nissan să investească în divizia specializată pe producţia de vehicule electrice, în timp ce Nissan doreşte o vânzare a unei părţi din participaţia de 43% pe care Renault o deţine la producătorul auto nipon.

Renault a anunţat că discuţiile sunt în desfăşurare şi nu a făcut comentarii suplimentare, în timp ce Nissan a precizat că nu comentează speculaţiile din presă.

Săptămâna trecută, directorul general al Nissan, Makoto Uchida, a afirmat că este "extrem de încrezător" că producătorul auto nipon şi-ar putea întări parteneriatul cu Renault, dar a refuzat să comenteze în legătură cu probabilitatea ca firmele să anunţe luna aceasta o alianţă restructurată.

"Renault are o direcţie pe care trebuie să ia. Nissan are o direcţie pe care trebuie să ia. Şi, în acest context, discuţiile noastre se concentrează pe zonele unde putem face fiecare companie mai puternică. Acesta este centrul discuţiilor pe care aştept cu nerăbdare să le continuăm", a declarat Uchida pentru Reuters.

"Zona centrală a discuţiilor o reprezintă modul în care putem spori competitivitatea", a explicat şeful Nissan, stând în faţa modelului electric Ariya.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 43% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault - Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile. Renault ar dori ca Nissan să investească în viitoarea sa divizie de vehicule electrice, în timp ce Nissan vrea ca Renault să îşi reducă participaţia pe care o deţine la constructorul nipon, de la 43% până la 15%.

Luna trecută, Renault a anunţat reorganizarea afacerii sale. Producătorul auto francez şi grupul chinez Geely au ajuns la un acord privind lansarea unei societăţi mixte, deţinute în mod egal, care va furniza motoare pe combustie şi tehnologie hibridă brandurilor pe care le deţin, precum şi altor companii auto. De asemenea, Renault intenţionează anul viitor să listeze divizia specializată pe producţia de vehicule electrice. 

China: Prima scădere din ultimele şase luni a vânzărilor de automobile

Vânzările de automobile pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au scăzut în noiembrie pentru prima dată în ultimele şase luni şi ar urma să rămână la un nivel apropiat de cel din 2022, a anunţat joi Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA), în condiţiile în care cererea scade mai repede decât se estima, chiar dacă restricţiile COVID-19 au fost atenuate, transmite Reuters.

Luna trecută, vânzările de vehicule au scăzut cu 9,5% faţă de noiembrie 2021, la 1,67 milioane de unităţi, primul declin din mai.

"Vânzările din noiembrie au fost mult mai slabe decât am estimat anterior", a afirmat Cui Dongshu, secretar general al CPCA. "Actuala tendinţă este fără precedent de la criza financiară din 2008". Modificările semnificative din ultimele zile din politica Chinei privind pandemia ar trebui să ducă la restabilirea încrederii consumatorilor, a adăugat acesta.

Dar analiştii avertizează că va fi nevoie de mai mult timp pentru redresarea activităţii economice.

CPCA se aşteaptă ca vânzările de automobile pe piaţa chineză să ajungă anul viitor la 20,6 milioane de unităţi, un nivel asemănător cu cel previzionat pentru 2022, estimare mai optimistă decât a altor organizaţii, care se aşteaptă la un declin al vânzărilor, în urma expirării subvenţiilor.

După mai mult de doi ani de pandemie, angajaţii din China se confruntă cu o scădere a puterii de cumpărare şi a veniturilor lor, a declarat Cui, adăugând că nu se întrevăd semne ale unei majorări semnificative a vânzărilor în decembrie, în pofida atenuării restricţiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 475326.80RON
1 ETH = 15719.58RON
1 LTC = 430.59RON
1 XRP = 6.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel