Birocrația îngroapă expansiunea energiei eoliene în Germania

Delia Gheață |
Data publicării:
Care este marea problemă a companiilor
Care este marea problemă a companiilor

Construirea de noi parcuri eoliene în Germania se loveşte de un obstacol surprinzător: constructorii au nevoie de autorizaţii pentru a transporta marile turbine pe drumuri.

În condiţiile în care coada la aprobări a depășit 15.000 de cereri, companiile acuză întârzieri semnificative în executarea proiectelor, ceea ce înseamnă prelungirea perioadei de depozitare a turnurilor de oţel, generatoarelor şi palelor turbinelor, cu o creștere considerabilă a costurilor, de ordinul a milioanelor de euro.

"Dacă nimic nu se schimbă, costurile suplimentare până la finele anului ar putea să se ridice la 115 milioane de euro", a declarat Felix Rehwald, purtător de cuvânt la producătorul de turbine eoliene Enercon.

Pentru a transporta echipamentele necesare pe autostrăzi și peste poduri, este nevoie de autorizaţii speciale. În unele cazuri trebuie dezmembrate structuri şi indicatoare rutiere, alteori este nevoie de escorta poliţiei, în timp ce alte transporturi pot fi efectuate doar pe timpul nopţii. "În prezent, aceasta este una din cele mai importante provocări pentru noi şi competitorii noştri", spune Felix Rehwald.

Germania intenţionează ca în anul 2030 să producă 80% din electricitatea sa din surse regenerabile, iar 115 Gigawaţi ar urma să fie produşi de parcurile eoliene onshore, însă lipsa de autorizaţii de transport pune în pericol acest obiectiv.

Nordex, un lider mondial în producţia de turbine eoliene, spune că locurile de parcare pentru camioanele sale sunt limitate, iar costurile pentru obţinerea de autorizaţii au crescut de zece ori, un purtător de cuvânt vorbind de "întârzieri mari şi costuri semnificative".

Costurile cu autorizaţiile au crescut până la 1.000 de euro per autorizaţie în 2021, de la 100 de euro per autorizaţie. Însă, autorizaţiile sunt atât de rigide, încât deseori companiile fac mai multe solicitări pentru a acoperi diferite eventualităţi.

"Nu pot să depun o cerere pentru autorizaţie de transport şi mâine să spun că voi conduce un camion verde în loc de unul de culoare roşie, pentru că aş avea nevoie de o nouă autorizaţie", spune Kai Westphal, director de transport la producătorul de turbine eoliene Vestas.

În medie, este nevoie de 150 de autorizaţii pentru transportul unei turbine eoliene, de 100 până la 120 pentru turnul de oţel şi 60 pentru componentele turbinei, arată un studiu publicat anul trecut de asociaţia VDMA. Însă, în absenţa unei legislaţii unice care să reglementeze transporturile de mare tonaj, fiecare land cere documente diferite, subliniază autorii studiului.

Creşterea exponenţială a numărului de solicitări de autorizaţii, ca urmare a expansiunii energiei eoliene, creează noi întârzieri, având în vedere problemele care există la unele poduri şi drumuri, precum şi interpretările diferite ale reglementărilor de către autorităţi, susţine Sebastian Steul, cercetător la VDMA.

Companiile spun că o restructurare din 2021 a autorităţii rutiere care se ocupă de examinarea solicitărilor complică şi mai mult problemele. Firmele arată cu degetul spre personalul nepregătit şi software-ul diferit pe care compania Autobahn GmbH îl utilizează la analizarea cererilor. În replică, Autobahn GmbH afirmă că aprobările cad în responsabilitatea landurilor şi ea doar oferă o opinie la nivel de experţi cu privire la fezabilitatea transportului pe ruta solicitată.

Guvernul de la Berlin a anunţat miercuri un set de măsuri destinate să stimuleze economia prin reducerea birocraţiei, accelerarea procesului de aprobare a noilor construcţii şi digitalizarea accesului cetăţenilor la serviciile guvernamentale cruciale.

Între timp, procesarea fiecărei solicitări durează până la trei luni în Germania, comparativ cu o medie de două până la trei săptămâni în Ţările de Jos şi aproximativ 10 zile în Danemarca. În cazul acestei ultime ţări, existenţa unor şoferi şi piloţi specializaţi în transporturile de mare tonaj a accelerat procedurile, astfel că autorităţile daneze nu mai cer o escortă a poliţiei pentru fiecare transport în parte, spune Morten Arnskov Boejesen, consilier la Industria confederaţiei daneze.

"Cu siguranţă că este mai uşor în Danemarca, obţii autorizaţia în decurs de o săptămână. La noi asta ar fi un vis", atrage atenţia Kai Westphal, director de transport la producătorul de turbine eoliene Vestas. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411881.28RON
1 ETH = 7755.51RON
1 LTC = 362.86RON
1 XRP = 9.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel