Publicitate
Atacul armatei ruse asupra Ucrainei se desfăşoară în mare parte aşa cum au prevăzut oficiali americani că se va întâmpla, a declarat joi preşedintele american Joe Biden, care a calificat invazia drept "neprovocată", transmite Reuters.
"Săptămâni la rând am avertizat că acest lucru se va întâmpla, iar acum se derulează în mare parte aşa cum am prevăzut noi", a afirmat Biden într-o declaraţie la Casa Albă. Liderul SUA a apreciat că invazia a reprezentat "o încălcare flagrantă a dreptului internaţional" şi că "acesta este un moment periculos pentru Europa".
Preşedintele SUA, Joe Biden, a avertizat că şeful statului rus, Vladimir Putin, are ambiţii mult mai mari decât Ucraina şi că doreşte să refacă Uniunea Sovietică.
Citeşte şi: Putin justifică ATACUL asupra Ucrainei: Nu ne-au lăsat nicio şansă să procedăm altfel
Biden a reiterat că trupele americane nu se vor implica în luptele din Ucraina, dar "vor apăra teritoriul NATO" dacă va fi nevoie. Totodată, liderul de la Casa Albă a anunţat că autorizează desfăşurarea de forţe americane suplimentare în Germania.
"Forţele noastre armate nu merg în Europa pentru a lupta în Ucraina, ci pentru a-i apăra pe aliaţii noştri din NATO şi a le da asigurări aliaţilor noştri din Est", a subliniat Biden.
Putin este "un agresor" care "a ales războiul" cu Ucraina, iar acum "el şi ţara lui vor suferi consecinţele". "Nu l-am subestimat pe Putin", a transmis Biden, care a anunţat sancţiuni economice şi restricţii la exporturile către Rusia. Totodată, Biden a spus că nu intenţionează să discute cu Putin, despre care a spus că va deveni "un paria pe scena internaţională".
Vladimir Putin "are ambiţii mai mari decât Ucraina. De fapt, vrea să restabilească fosta Uniune Sovietică. Despre acest lucru este vorba. Şi cred că ambiţiile lui intră total în contradicţie cu locul în care a ajuns restul lumii", a subliniat Biden.
În prezent se înregistrează o ruptură totală în relaţiile SUA-Rusia, a avertizat Biden. Patru bănci ruseşti vor fi sancţionate şi mai bine de jumătate din importurile tehnologice dinspre Rusia vor fi suprimate, a explicat Biden. "Aceasta va impune un cost sever economiei ruse, atât imediat, cât şi pe termen lung", a declarat el, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.