Belgia are o nouă strategie pentru activele rusești

DCBusiness Team |
Data publicării:
Rubla rusească
Rubla rusească

Bruxelles-ul a propus o nouă metodă prin care să se folosească de activele înghețate ale băncii centrale rusești.

Belgia a propus țărilor din Grupul celor Șapte (G7) să folosească activele imobilizate ale băncii centrale rusești ca garanție pentru a obține împrumuturi pentru reconstrucția Ucrainei, deși această inițiativă nu are prea mult susținere europeană, au declarat oficiali UE, conform Reuters.

Belgia a deschis o discuție pe această tema fiindcă cea mai mare parte a banilor înghețați se găsesc în Belgia.

Potrivit Comisiei Europene, există peste 269 de miliarde de euro echivalente în active rusești imobilizate în țările G7, UE și Australia, din care 200 de miliarde de euro se află în UE, majoritatea în Belgia.

Statele Unite, incapabile să ajungă la un acord asupra unui nou ajutor financiar pentru Ucraina din cauza contrastelor politice interne, au lansat în decembrie ideea de a confisca banii rusești inghețați și de a-i preda Kievului.

Însă țările și instituțiile Uniunii Europene se opun acestei idei, argumentând că nu există un temei legal pentru confiscarea activelor unei alte țări și că acest lucru ar putea determina investitorii să se retragă din zona euro.

De asemenea, Rusia a avertizat că, dacă Occidentul îi confiscă banii, va riposta prin confiscarea activelor occidentale aflate încă în Rusia, pe care unii le estimează la aproximativ 288 de miliarde de dolari.

Acest lucru ar putea declanșa prăbușirea casei de compensare Euroclear din Belgia, care deține banii rușilor, iar salvarea Euroclear ar putea fi foarte costisitoare, au declarat oficialii.

Premierul belgian Alexander de Croo a declarat în ianuarie că una dintre alternative ar putea fi utilizarea activelor imobilizate ca garanție pentru obligațiuni prin care Occidentul ar putea strânge bani pentru Ucraina.

Deși ideea a ajuns la ministerele de finanțe din G7 ca fiind una dintre opțiunile aflate în discuție, țările europene nu arată prea mult entuziasm pentru ea.

Nu este clar nici ce entitate ar emite obligațiunile și nici ce părere ar avea investitorii despre un plan care ar implica în mod clar o incapacitate de plată la scadența obligațiunilor, investitorii primind banii înapoi datorită garanției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 460055.87RON
1 ETH = 16021.56RON
1 LTC = 492.50RON
1 XRP = 10.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16877.340.89%
BET-BK3154.990.82%
BET-EF916.480.86%
BET-FI61296.36-0.18%
BET-NG1214.070.54%
BET-TR37217.380.89%
BET-TRN36175.240.89%
BET-XT1455.870.71%
BET-XT-TR3155.960.71%
BET-XT-TRN3074.100.71%
BETAeRO878.680.59%
BETPlus2495.250.87%
RTL37572.780.85%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel