BBC va acorda 100 de milioane de euro unor programe. Unde se vor duce acești bani

Antonia Popescu |
Data publicării:
BBC a anunţat luni că va aloca 100 de milioane de lire sterline
BBC a anunţat luni că va aloca 100 de milioane de lire sterline

BBC a anunţat luni că va aloca 100 de milioane de lire sterline (110 milioane de euro) unor programe reprezentative care promovează diversitatea, în cadrul unei iniţiative prin care grupul audiovizual britanic doreşte să arate că depune eforturi pentru a combate rasismul, după valul de emoţie apărut pe plan internaţional în urma morţii afro-americanului George Floyd, informează AFP.

Pe lângă conţinuturile care reflectă mai bine diversitatea populaţiei, obiectivul acestui proiect, care se va derula pe o perioadă de trei ani, este acela de a ajunge la un procent de 20% în ceea ce priveşte numărul de profesionişti talentaţi proveniţi din medii sociale diverse şi care vor lucra în cadrul echipelor ce realizează aceste programe comandate, începând din aprilie 2021.

"Asasinarea lipsită de sens a lui George Floyd şi ceea ce ea ne învaţă despre rasismul sistemic au avut un impact profund asupra noastră a tuturor", a explicat într-un comunicat directorul general al BBC, Tony Hall, referindu-se la moartea acestui bărbat american de culoare, asfixiat de un poliţist caucazian în oraşul Minneapolis.

BNR: Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 1.045 miliarde de lei de la bănci

"Asta ne-a făcut să ne întrebăm dacă putem face mai mult pentru a lupta contra rasismului şi pentru a favoriza incluziunea în sânul organizaţiei noastre şi în societate, în ansamblul ei", a adăugat directorul BBC, considerând că anunţul de luni reprezintă "un mare pas înainte".

June Sarpong, coordonatoarea chestiunilor care ţin de diversitate în departamentul de creaţie al BBC, a prezentat noua investiţie drept "prima dintr-o serie ambiţioasă de etape care vor face din BBC instrumentul unei schimbări reale".

Anunţul intervine într-o perioadă critică pentru BBC, care încearcă să facă economii şi să se modernizeze.

Atacat atât de reprezentanţii dreptei, cât şi de cei ai stângii politice datorită felului în care a acoperit mediatic subiectul controversat al Brexitului, grupul BBC trebuie să răspundă şi provocării de a se adapta la noile obiceiuri de consum ale publicului şi succesului obţinut de platformele online cu plată, precum Netflix. În toamna anului trecut, un raport al autorităţii britanice cu rol de reglementare a audiovizualului, Ofcom, a îndemnat grupul BBC să se adreseze mai mult tinerilor, pentru a evita să piardă "o întreagă generaţie" de plătitori de abonamente.

Pe plan intern, BBC trebuie să facă faţă şi unei veritabile fronde ce vizează chestiunea egalităţii salariale. Considerându-se dezavantajate în raport cu colegii lor de sex masculin, mai multe prezentatoare de televiziune au dat în judecată radioteleviziunea publică britanică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415773.61RON
1 ETH = 7999.99RON
1 LTC = 376.40RON
1 XRP = 10.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17406.25-0.02%
BET-BK3245.29-0.03%
BET-EF948.870.09%
BET-FI60594.28-0.22%
BET-NG1261.290.27%
BET-TR38383.70-0.02%
BET-TRN37308.83-0.02%
BET-XT1489.75-0.04%
BET-XT-TR3229.39-0.04%
BET-XT-TRN3145.69-0.04%
BETAeRO843.72-0.41%
BETPlus2565.20-0.01%
RTL38876.060.04%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel