Bani pentru profesori. Iohannis: Voi solicita un punct de vedere VIDEO

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Cadrele didactice trebuie susținute, a spus șeful statului
Cadrele didactice trebuie susținute, a spus șeful statului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că personalul din învăţământ merită să fie sprijinit în contextul pandemiei de COVID-19 şi a anunţat că va solicita Guvernului să precizeze dacă există bani în acest sens.

Afirmaţia şefului statului a venit în contextul în care Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru acordarea unui stimulent de risc personalului din învăţământ în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea noului coronavirus.

"Nu am citit proiectul, nu a ajuns la mine. Când va ajunge îl vom citi, îl vom parcurge cu mare atenţie, vom solicita Guvernului un punct de vedere să vedem dacă există fonduri disponibile pentru aşa ceva şi vom lua decizii în consecinţă", a spus Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. El a susţinut că personalul din învăţământ merită să primească un astfel de stimulent.

"Evident că merită. Întrebarea care se pune este dacă, în această etapă, se poate, dar de meritat merită şi merită sprijiniţi şi personalul medical, dascălii. Cred că toată lumea îşi dă seama că aici este vorba de marile sisteme care ţin societatea în funcţiune şi care ne pregătesc pentru viitorul nostru, dar dorinţa de a sprijni şi de a stimula activitatea lor este o parte şi este dorinţa mea să facem aceste lucruri, însă putinţa se măsoară şi în bani, iar în situaţia unei contracţii economice banii sunt mai puţini decât ne-am fi dorit", a explicat Klaus Iohannis.

Citește și MISTERUL cifrelor neconcordante privind covid-19. Reacția lui Iohannis

Proiectul adoptat de Camera Deputaţilor are ca obiect de reglementare acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, în cuantum de 2.000 de lei lunar, respectiv de 1.500 de lei lunar, pe durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii SARS-CoV-2. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390808.71RON
1 ETH = 8812.53RON
1 LTC = 390.89RON
1 XRP = 9.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel