Bani pentru polițiști. Termenul limită a fost prelungit de trei ori

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
O informație foarte utilă
O informație foarte utilă

Este un termen care a fost prelungit, până acum, de trei ori. 

Peste câțiva ani, ofițerii și agenții de poliție vor dispune de un singur tip de echipament de serviciu și articole noi pentru sezonul rece. Până atunci însă, ei vor mai putea beneficia de drepturi în bani pentru aceste produse. 

Inițial, ultima zi în care drepturile de echipament erau acordate în bani a fost stabilită pentru 31 martie 2022, dar acest termen a fost amânat de trei ori, ultima modificare venind săptămâna trecută, printr-un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Prin urmare, polițiștii vor mai primi drepturile de echipament în bani doar până la finalul acestui an, iar de la 1 ianuarie 2023 și până la sfârșitul anului 2024 vor primi doar uniforme.

Prelungirea termenului până la 31 decembrie 2022 se regăsește în Ordinul MAI nr. 136/2022, publicat deja în Monitorul Oficial. Prelungirea termenului ce a fost introdus prin Ordinul MAI nr. 183/2021 era necesară deoarece, deși au fost semnate contractele pentru asigurarea cu echipament a promoțiilor de ofițeri/agenți de poliție a instituțiilor de învățământ și pentru dotarea personalului ce va fi încadrat din sursă externă în unitățile Poliției Române, nu au fost încă semnate contractele pentru celelalte categorii de personal, potrivit referatului de aprobare care a însoțit ordinul în stadiul de proiect, precizează Avocatnet.

Termenul limită de acordare a drepturilor de echipament în bani a mai fost prelungit și în alte două rânduri.

Astfel, conform celui mai recent ordin al MAI, drepturile de echipament în bani nu vor fi acordate politiștilor între 1 ianuarie 2023 și 31 decembrie 2024 sau până la realizarea dotării integrale cu noul echipament. Ulterior, din 2025, polițiștii vor putea primi drepturile de echipament din nou în bani.

De fapt, după data de 31 decembrie 2024 sau după dotarea integrală cu echipamentul nou, polițiștii vor putea primi:

- numai echipament;

- echipament pentru completarea uniformei şi diferenţa în bani;

- numai bani.

În ceea ce privește noile articole de echipament, acestea sunt pardesiu, jachetă, costum termic și fes. În plus, se oferă doar două tipuri de echipament atât pentru ofițeri, cât și pentru agenții de poliție, unul pentru serviciu și unul pentru ceremonie, potrivit Ordinului MAI nr. 183/2021.

De reținut este că acest ultim act normativ a stabilit că "pe timpul suspendării raportului de serviciu din inițiativa polițiștilor, aceștia nu mai beneficiază de drepturile de echipament, începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit suspendarea, dacă în luna în care și-au suspendat raporturile de serviciu au cel puțin o zi lucrată". La reluarea activității, polițiștii vor primi drepturile începând cu luna următoare celei în care le-a încetat suspendarea.

Studenții și elevii din instituțiile de învățământ care aparțin de MAI nu mai au o uniformă de clasă, ca înainte, acum fiind stabilite doar două categorii de uniforme, respectiv cea de oraș și cea de instruire.

Citește și Bani pentru persoanele cu venituri mici. Cum se stabilește valoarea ajutorului acordat de stat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467266.80RON
1 ETH = 16304.51RON
1 LTC = 474.03RON
1 XRP = 7.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel