Plăți întârziate pentru medici. Vlad Voiculescu a găsit VINOVATUL

Mara Ivan |
Data publicării:

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că există o întârziere la plata medicilor din centrele de vaccinare, cauzată de neîndeplinirea sarcinilor de către un funcţionar public din minister, afirmând că plăţile au început deja să se facă.

"Banii au fost ceruţi de la Ministerul Finanţelor, e adevărat că abia ieri şi plăţile au început deja să se facă, respectiv mâine se vor continua plăţile către Direcţiile de sănătate publică", a precizat Voiculescu, la Parlament.

Întrebat de ce abia luni au fost ceruţi aceşti bani, Voiculescu a spus că nu este atribuţia ministrului.

"Astea nu sunt lucruri pe care le face ministrul. Există o întârziere, în Ministerul Sănătăţii am evaluat care au fost cauzele întârzierii şi întârzierile au fost de câteva zile", a menţionat Vlad Voiculescu, adăugând că vina aparţine unui funcţionar public din cadrul Ministerului.

El a mai spus că acesta este încă în funcţie, menţionând că "legea funcţionarilor publici este relativ clară că nu pot fi luate măsuri de pe o zi pe alta".

Citește și COVID-19. Bolnavi, dar fără să știe! Un studiu HALUCINANT

"Şi lucrăm cu ce avem. Instituţia funcţionează aşa cum funcţionează şi nu de ieri, de astăzi. Câteodată există întârzieri şi luăm măsuri să nu mai existe aceste întârzieri", a mai spus ministrul.

Întrebat ce trebuia să facă funcţionarul, Voiculescu a răspuns: "Să completeze o hârtie, să o semneze şi să o trimită mai departe". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0904
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0898
USD
Azi 4.3406
Diferența -0.0087
Zi precendentă 4.3493
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0904 RON
USD flag1 USD = 4.3406 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.4586 RON
AUD flag1 AUD = 2.8925 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4294 RON
SEK flag1 SEK = 0.4675 RON
XAU flag1 XAU = 604.2300 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391318.29RON
1 ETH = 13485.12RON
1 LTC = 352.37RON
1 XRP = 8.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23939.66-0.04%
BET-BK4741.25-0.02%
BET-EF1303.80-0.08%
BET-FI92985.450.47%
BET-NG1765.320.01%
BET-TR56058.19-0.04%
BET-TRN54151.08-0.04%
BET-XT2071.75-0.02%
BET-XT-TR4742.34-0.02%
BET-XT-TRN4593.48-0.02%
BETAeRO927.47-0.36%
BETPlus3482.09-0.01%
RTL53872.24-0.07%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel