Bani pentru majorarea pensiilor. Anunț important de la Ministerul Muncii

Delia Gheață |
Data publicării:
Simona Bucura-Oprescu
Simona Bucura-Oprescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a făcut o declarație pentru toți seniorii României.

Astfel, ministrul Muncii a anunțat după 1 ianuarie, cheltuielile cu pensiile se vor ridica la 125,9 miliarde lei, urmând să crească cu 10 miliarde lei din septembrie.

"În momentul de faţă avem o cheltuială cu pensiile de 110 miliarde lei, anual. După 1 ianuarie 2024, vom avea o cheltuială de 125,9 miliarde lei, iar după aceea de 135,9 miliarde lei, ceea ce înseamnă o creştere suplimentară în septembrie de 10 miliarde lei, adică 2,5 miliarde lei pe lună. Este important ca românii să ştie că banii pentru creşterea pensiilor din 2024 sunt prevăzuţi în buget", a precizat Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit acesteia, în 2024, bugetul prevede banii pentru majorarea pensiilor cu 13,8% din ianuarie, respectiv pentru recalcularea acestora şi punerea în plată începând cu 1 septembrie.

"În 2024, cheltuială totală cu pensiile este estimată la 9,4% din PIB, adică vom ajunge exact la procentul din PIB anterior din PNRR", a precizat ministrul Muncii răspunzând la întrebarea cu privire la procentul din PIB la care se ajunge cu pensiile din sistemul public, după indexarea şi recalcularea din luna septembrie.

Ea a adăugat că, pentru anul 2023, cheltuiala totală cu pensiile este de 8,64% din PIB.

"Este foarte important ca românii să ştie că banii, atât pentru majorarea pensiilor începând cu 1 ianuarie, cât şi cu recalcularea care va fi pusă în plată începând cu luna septembrie sunt prevăzuţi în buget. (...) Adunând sumele prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat şi sumele prevăzute în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale veţi constata că pentru 2024 este prevăzută suma totală aferentă cheltuielii cu pensiile estimate în acest moment", a mai spus ministrul Muncii.

25 voturi pentru, zece împotrivă

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au aprobat, marţi, bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi pe cel al Casei Naţionale de Pensii Publice cu 25 de voturi "pentru" şi zece "împotrivă".

"Bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale va creşte cu 13,4%, de la 66,9 miliarde lei, cât avem în acest moment execuţia preliminată, la 75,9 miliarde lei. În acest buget avem prevăzute cheltuielile privind beneficiile de asistenţă socială. Este important de ştiut că avem prevăzută creşterea cu 13,8% a alocaţiilor pentru copii începând cu luna ianuarie a anului 2024, ceea ce înseamnă o cheltuială totală de 12,4 miliarde. De asemenea, avem prevăzute cheltuielile pentru indemnizaţii, pentru stimulentele pentru sprijin şi creşterea copilului, drepturile persoanelor cu handicap, venitul minim de incluziune, sumele acordate pentru plafonarea facturilor aferente consumului de energie electrică, alte beneficii de asistenţă socială şi ajutoarele de încălzire în sezonul rece", a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455217.16RON
1 ETH = 15769.18RON
1 LTC = 501.63RON
1 XRP = 12.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel