Bani pentru fermierii europeni! Suma de 467 milioane de euro

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
(APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat
(APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat

Comisia Europeană a anunţat joi că va rambursa suma de 467 milioane euro fermierilor europeni, o sumă care iniţial a fost dedusă din plăţile directe pentru 2019 în ideea de a crea un fond anual pentru crizele agricole, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 

Chiar dacă în 2019 sectorul agricol s-a confruntat cu situaţii dificile, cum au fost condiţiile climatice extreme, nu a fost nevoie de deblocarea rezervei de criză pentru a-i susţine pe fermieri. Potrivit Comisiei Europene, măsurile de susţinere adoptate anul acesta au putut fi finanţate din bugetul disponibil pentru Politica Agricolă Comună (PAC).

În consecinţă, suma pusă deoparte va fi rambursată fermierilor de către statele membre începând cu data de 1 decembrie 2019.

Conceptul de fond de rezervă pentru crizele agricole şi a mecanismului de rambursare a fost convenit în reforma PAC din 2013. Acest concept a fost aplicat pentru prima dată în anul bugetar 2014. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456685.89RON
1 ETH = 13213.67RON
1 LTC = 605.37RON
1 XRP = 12.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel