Persoanele cu dizabilităţi vor putea primi, din acest an, pe lângă tichetele necesare efectuării procedurilor de recuperare, şi ajutoare de la stat, adică bani pentru chirie, transport şi utilităţi -potrivit unei legi care a intrat în vigoare la începutul acestei luni. Metodologia de acordare, utilizare şi decontare a tichetelor va fi aprobată în cel mult 90 de zile de la aplicarea legii, în timp ce modul de acordare a sumelor de bani, destinate chiriilor sau utilităţilor, ar urma să fie adoptat cel mai târziu pe 8 iulie anul acesta, informează Rador.
Din luna aprilie, persoanele cu dizabilităţi ar urma să primească anual 12 tichete, dacă au un handicap grav sau 6 tichete, dacă au un handicap accentuat. Tichetele vor fi acordate la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist, atât copiilor, cât şi persoanelor adulte cu handicap. Aceste tichete vor putea fi utilizate pentru recuperare, reabilitare sau chinetoterapie, în funcţie de diagnostic, iar valoarea tichetelor urmează să fie stabilită şi actualizată printr-o hotărâre de Guvern şi va fi suportată integral din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin Casa de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească şi o indemnizaţie lunară, tot în funcţie de gradul de handicap, în vederea administrării unei locuinţe. Aceasta va include plata chiriei pentru locuinţele închiriate din mediul privat sau din fondul de locuinţe sociale.
De la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile s-ar putea acorda şi o sumă, oridecâteori situaţia o impune, pentru prevenirea instituţionalizării persoanei adulte. cu dizabilităţi sau pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidenţial în comunitate. Banii acordaţi ar urma să acopere costurile de reparaţii, lucrări de adaptare a locuinţei, mutarea bunurilor personale, transportul, contractarea de servicii necesare de tipul celor de igienizare şi altele, transmite sursa citată.
Citeşte şi: Noua Lege a pensiilor. Marius Budăi: ”Eu nu sunt de acord să panicăm cetățenii”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a considerat necesar să clarifice două chestiuni importante legate de seniorii României și, în același timp, a venit cu precizări referitoare la noua Lege a pensiilor, cu accent pe ce formula de calculare a pensiilor.
”Două chestiuni vreau să clarific. În ceea ce privește colapsul din 2030, o exclud categoric și nu sunt de acord. Vă spun și de ce. Dacă o să stăm și o să facem ca în povestea cu Ion Creangă cu drobul de sare și nu o să luăm măsuri, este posibil să ajungem și acolo. Însă eu mă bazez pe experiența pe care o am și vrea să spun că numai în ultimul an au fost create peste 100.000 de locuri de muncă în România, cu măsurile corecte”, a spus ministrul Muncii, răspunzând la îngrijorările care există la nivelul societății legate de capacitatea statului de a plăti, pe viitor pensii, în condițiile în care mulți români au plecat din țară, scade natalitatea, iar populația îmbătrânește.
”În România au mai fost situații în care numărul de seniori care erau la pensie era mai mare decât cel al angajaților. Problemele care au fost, au fost rezolvate de guvernele respective. Eu nu sunt de acord să panicăm cetățenii României. Că sunt probleme și că trebuie să fim foarte foarte atenți, că trebuie să fim proactivi, să nu așteptăm să se ajungă acolo, sunt de acord”, a subliniat Marius Budăi.
Întrebat dacă noua formulă de calcul a pensiilor va fi gata până în luna martie, ministrul a spus: ”Am să vă răspund cu fapte și am să vă spun că, până acum, Ministerul Muncii și toate agențiile din subordonare și-au îndeplinit la termen toate jaloanele”.
Ce va conține noua Lege a pensiilor
”Cu respect pentru dumneavoastră și pentru cetățenii români, experiența mi-a demonstrat că este cel mai bine să cumunici atunci când ai varianta finală. Faptul că se aruncă pe piața una sau alte variante, unul sau alte scenarii, nu face nimic bun. Noi acum suntem în lucru cu Comisia Europeană, cu cei din Banca Mondială care ne sunt experți prin contractul de asistență tehnică. După ce creionăm ceva, voi lua parteneri în această discuție pe cei de la sindicate și patronate, pentru că dacă acești oameni nu au fost luați la discuții la elaborarea PNRR, eu nu o să repet aceeași greșeală. ȘI în implementarea acestor reforme, cu siguranță ei o să-mi fie parteneri, așa cum mi-au fost și în reforma dialogului social, și cu tichetele de angajare, și cu multe altele pe care le-am avut”, a spus Marius Budăi la Digi24.
Potrivit spuselor sale, ”noi am spus foarte clar când am venit la guvernare, că plecăm din analiza Legii nr. 127. Pensiile ar fi fost recalculate și rezolvate dacă cineva nu putea, la un moment dat, Legea pensiilor în paranteze, așa cum a fost pusă și Legea salarizării din sistemul public”, a subliniat ministrul Muncii.
Dezvoltând subiectul și la postul de televiziune Antena3 CNN, Marius Budăi a negat cu vehemență ideea că viitoarele pensii vor fi mai mici decât au acum părinții noștri. ”Nu este adevărat pentru că, în continuare, politica de creșteri salariale, politica de creștere a salariului minim, împing veniturile românilor în sus. Bineînțeles că nu la un nivel care să fie neapărat mulțumitor, însă împing veniturile în sus. Asta, pe contributivitate, înseamnă și împingerea contribuțiilor în sus și înseamnă și pensii mai mari pe viitor”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.
Cumpărarea vechimii în muncă
În ceea ce privește cumpărarea de vechime, posibilitate care, potrivit legislației în vigoare, este valabilă până la ata de 31 august 2023, ministrul Muncii a declarat că, n funcție de dinamica activității din acest an”, se va lua o decizie cu privire la o eventuală continuitate a acestei măsuri. Există două tipuri de contracte. Contracte pe care le încheiem astăzi, de exemplu, care intră în vigoare de astăzi și se derulează pe viitor și tipuri de contracte pentru a achiziționa șase ani anteriori de vechime necesari îndeplinirii stagiului minim sau stagiului standard de cotizare.
Dacă ne referim la prima speță pe care v-am prezentat-o, se vor încheia în continuare, de acum încolo, pentru că vor fi prezente probabil și pe viitor în legea pensiilor. Dacă ne referim la a doua speță, legea spune că până în 31 august, acest an, se mai pot achiziționa șase ani. Vă informez că, în a doua jumătate și chiar pe tot parcursul anului 2022, a scăzut numărul de cereri, iar măsura derulează de foarte mulți ani. Prima dată au fost cinci ani, după care s-a ridicat la 6 ani și continuăm această măsură și în acest an până la 31 august.
În funcție de dinamica activității din acest an, vom lua decizia dacă mai continuăm, dacă mai este necesar să continuăm cu această măsură sau nu. Cert este că numărul de solicitări a scăzut foarte mult”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.
Contracte de muncă
Între timp, ministrul a postat pe pagina sa de Facebook date privind numărul contractelor de muncă înregistrate în REGES. ”Măsurile luate în ultimul an de guvernare în domeniile economic și social își arată efectele benefice! Avem cel mai mare număr de contracte de muncă înregistrate în REGES (Registrul General de Evidență a Salariaților) din ultimii 10 ani, și anume 6.683.885. Politicile publice eficiente au condus la creșterea numărului de contracte cu 109.053.
Numărul de angajați (există persoane care au mai multe contracte de muncă) este și el la un nivel record, de 5.793.592. Cei mai mulți angajați sunt în industria prelucrătoare (1.175.775), comerț (1.075.786), construcții (567.177), transport și depozitare (486.531). În același timp înregistrăm și cel mai mare număr de angajatori, care este de 735.410. Menţionăm că nu fac obiectul declarării în registru unele categorii de lucrători, care sunt, însă, evidenţiate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cum ar fi: funcţionarii publici, militarii, personalul din justiţie, etc..
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.