Legea nr. 113/2023 pentru modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului va intra în vigoare la 13 mai 2023 şi prevede că poliţiştii vor putea primi bani pentru chirie chiar dacă închiriază o locuinţă în afara localităţii în care își desfășoară activitatea.
Contractul de închiriere pe baza căruia se acordă compensaţia lunară pentru chirie sau documentele în baza cărora se acordă dreptul prevăzut la alin (12) pot avea ca obiect o locuinţă din localitatea unde poliţistul a fost numit în prima funcţie ori mutat în interesul serviciului sau o locuinţă situată într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km, în cazul în care nici poliţistul şi nici soţul/soţia nu au în proprietate personală o locuinţă în localitatea unde se află locuinţa ce face obiectul contractului de închiriere, se arată în textul actului normativ.
Potrivit legii, poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii.
Acești polițiști vor primi mai mulți bani la salariu
Un proiect de ordin de ministru, care a fost publicat în dezbatere pe site-ul Ministerului Justiției, prevede o majorare consistentă a salariului unor polițiști.
Este vorba despre polițiștii din penitenciare cărora li se vor majora salariile de funcție cu 75% , în anumite condiții, pentru munca suplimentară.Proiectul de act normativ reglementează chestiuni importante privitoare la munca suplimentară prestată de polițiștii din penitenciare.
Actul prevede că munca suplimentară prestată în anul 2023, de către polițiștii din penitenciare, care nu se poate compensa prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare, se plătește cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru la care se aplică o majorare de 75% din salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.