Bancnote false de 500 €, încărcate în bancomate din București

DCBusiness Team |
Data publicării:
DIICOT efectuează percheziții
DIICOT efectuează percheziții

Patru percheziţii domiciliare sunt efectuate miercuri dimineaţă în municipiul Bucureşti, într-un dosar în care o unitate bancară a fost prejudiciată cu suma de aproximativ 240.000 euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a unor bancnote falsificate.

''La data de 03.05.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, efectuează 4 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune'', informează DIICOT.

În cauză s-a reţinut că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară a fost prejudiciată cu suma de aproximativ 240.000 euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote în valoare de 500 euro falsificate.

Dintre acestea, doar şase bancnote au fost reţinute de aparatele multifuncţionale, restul fiind acceptate.

''Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, fiind cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât şi pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber'', precizează sursa citată.

Două persoane vor fi conduse la sediul DIICOT - Structura Centrală, pentru audieri.

Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, suportul tehnico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică.

La acţiune participă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către DIICOT - Biroul Tehnic şi de Criminalistică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453338.18RON
1 ETH = 12690.62RON
1 LTC = 583.91RON
1 XRP = 11.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17514.26-0.06%
BET-BK3308.970.03%
BET-EF955.23-0.10%
BET-FI61615.76-0.89%
BET-NG1277.51-0.14%
BET-TR38621.86-0.06%
BET-TRN37540.33-0.06%
BET-XT1502.78-0.13%
BET-XT-TR3257.66-0.13%
BET-XT-TRN3173.18-0.13%
BETAeRO868.390.02%
BETPlus2583.97-0.07%
RTL38997.31-0.06%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel