Principalele bănci de stat din China au fost implicate în vânzarea de dolari pentru a cumpăra yuani pe piaţa spot offshore în tranzacţiile de joi din Asia, potrivit unor surse anonime citate de Reuters. Scopul acestei vânzări de dolari de către băncile de stat este de a încetini ritmul deprecierii yuanului, conform aceloraşi surse.
Joi, Banca Centrală a Chinei a anunţat o relaxare a reglementărilor privind finanţarea transfrontalieră, facilitând astfel accesul companiilor chineze la fonduri din pieţele externe şi reducând presiunile asupra monedei Chinei.
În aceeaşi zi, yuanul offshore s-a apreciat cu peste 0,7%, ajungând la 7,1812 yuani per dolar. Pe piaţa onshore, yuanul a avut o creştere similară, dar rămâne una dintre cele mai slabe monede din Asia în 2023.
Preşedintele chinez Xi Jinping îl primeşte pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit joi pe fostul secretar de stat american Henry Kissinger, aflat în vizită la Beijing, a transmis fără alte detalii televiziunea de stat CCTV, preluată de AFP.
Kissinger, în vârstă de 100 de ani, a avut o contribuţie importantă la apropierea dintre China şi SUA, în deceniul 1970. În iulie 1971, când era consilier naţional pentru securitatea SUA, el s-a deplasat în secret la Beijing pentru a pregăti stabilirea de legături diplomatice cu Washingtonul şi pentru a deschide calea vizitei istorice a preşedintelui american Richard Nixon în China din 1972.
Vizita sa de acum are loc în contextul unor relaţii chino-americane încordate; disensiunile în relaţiile bilaterale continuă deşi la Beijing au ajuns recent înalţi oficiali americani - secretarul de stat Antony Blinken, şefa Trezoreriei, Janet Yellen, şi reprezentantul Washingtonului pentru probleme climatice, John Kerry.
Ministrul apărării, Li Shangfu, şi diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, Wang Yi, s-au întâlnit de asemenea cu Kissinger marţi, respectiv miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.