Cu toate acestea, marele perdant este piața obligațiunilor, care este de două ori penalizată de creșterea ratelor suverane de bază (Germania pe 10 ani +76 puncte de bază, SUA pe 10 ani +96 puncte de bază) și de mărirea spread-urilor (Euro Investment Grade +42 puncte de bază, Euro High Yield +92 puncte de bază). Ca urmare, indicele Euro Aggregate a scăzut cu 5,42% de la începutul anului. Pentru investitorii în acțiuni obișnuiți cu scăderi de două cifre, aceste pierderi pot părea limitate. Dar pentru piețele de obligațiuni, anul 2022 este, fără îndoială, cel mai prost an înregistrat vreodată.

Cei doi vinovați 

Cei doi vinovați pentru această subperformanță a obligațiunilor sunt Vladimir Putin, al cărui război din Ucraina a înrăutățit apetitul pentru risc al investitorilor, și băncile centrale - în special Federal Reserve (Fed) și Banca Centrală Europeană (BCE) - care au adoptat o poziție foarte dură față de inflație. Războiul din Ucraina a condus la temeri legate de revizuirea în scădere a perspectivelor de creștere, precum și la o probabilă amânare a proiectelor de investiții. Acest lucru poate fi deja observat în scăderea cererii de credite de consum și a vizitelor imobiliare în Franța.

Băncile au alt obiectiv 

Principalul obiectiv al băncilor centrale este și a fost întotdeauna stabilitatea prețurilor. Cu toate acestea, Fed este o excepție într-o anumită măsură, deoarece are un al doilea obiectiv subsidiar, și anume menținerea șomajului la un nivel scăzut. Deși BCE și Fed nu au aceeași toleranță față de inflație, ambele reacționează atunci când consideră că este necesar, și chiar cu fermitate, cum au făcut Paul Volcker de la Fed la începutul anilor 1980 sau Jean-Claude Trichet de la BCE în anii 2000.

Cu toate acestea, în ultimii zece ani, inflația a fost foarte scăzută, iar băncile centrale nu au avut niciun motiv să își înăsprească politica monetară. A fost exact invers! Presiunea politică de a stimula economia prin relaxare monetară a fost mare.

S-a schimbat cu 180 de grade

Dar acum, inflația a atins un nivel maxim al ultimilor 40 de ani, iar presiunea politică s-a schimbat la 180 de grade. Guvernele declară acum că inflația este cel mai rău dintre toate relele, iar băncile centrale sunt acum îngrijorate că nu înăspresc suficient de mult politica monetară. Așadar, bancherii centrali se grăbesc să încheie programele de achiziție de active și să înceapă un ciclu de creșteri ale ratelor care ar fi trebuit să înceapă mult mai devreme. Pentru a vă face o idee, regula Taylor recomandă o rată de politică monetară pentru Fed de aproximativ 10%, cel mai ridicat nivel din anii 1980 - departe de nivelul actual de 0,5%. Această regulă Taylor se bazează pe elemente economice fundamentale, cum ar fi rata inflației și rata șomajului, ambele aflate la extreme istorice. Aceeași regulă Taylor aplicată în zona euro recomandă o rată de 7% pentru BCE. În general, tendința este ferm spre rate mai mari.

Din păcate, războiul din Ucraina a accelerat tendința de creștere a inflației. În acest context, acțiunea băncilor centrale nu va fi un sprijin pentru piețele financiare aflate în dificultate, ci dimpotrivă. În mod tradițional, atunci când temerile legate de recesiune duceau la scăderea piețelor de acțiuni, Fed reducea ratele și susținea astfel piața. Această plasă de siguranță numită Fed Put nu mai există, altfel investitorii ar trebui să anticipeze o distrugere bruscă a cererii odată cu o recesiune. În acest caz, lovitura Fed Put ar fi mult mai mică.

Citește și Nouriel Roubini: Șocul stagflaționist negativ al ofertei, o dilemă pentru băncile centrale

Care sunt perspectivele

Care sunt perspectivele pentru piețele financiare? Credem, scriu analiștii de la Gérant Fixed Income și Cross Asset, că piețele vor continua să anticipeze multe majorări ale Fed în următoarele douăsprezece luni. Acestea fiind spuse, nu ne așteptăm la o creștere semnificativă a ratelor pe termen lung, deoarece tendințele pe termen lung rămân valabile; nivelurile ridicate ale datoriei, creșterea slabă a populației și digitalizarea au consecințe negative asupra creșterii sau inflației și, prin urmare, asupra ratelor pe termen lung. Din punct de vedere geografic, considerăm că ratele din zona euro sunt mai vulnerabile la o creștere din cauza dependenței Europei de gazul rusesc. Într-adevăr, riscul de surprize în ceea ce privește inflația este mai mare decât în SUA. Iar dacă ratele euro cresc mai mult decât cele americane, atunci euro ar trebui să se aprecieze în raport cu dolarul. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.