Integrarea costurilor asociate mediului și sănătății în prețurile produselor alimentare de origine animală cu emisii intensive de carbon ar conduce la o scădere a cererii pentru aceste produse din partea consumatorilor. Acest lucru ar implica realocarea subvențiilor de la sectorul creșterii animalelor către sectoare cu emisii mai reduse, cum ar fi creșterea păsărilor sau producția de fructe și legume, conform unui raport al Băncii Mondiale privind reducerea amprentei climatice a sectorului alimentar.
De la fermă la furculiţă, sistemele alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Creşterea animalelor este o sursă importantă de emisii de gaze cu efect de seră, iar ţările cu venituri mari se numără printre cei mai mari consumatori, însă acest sector este cu mult în urma altor industrii când vine vorba de angajamente financiare, obiecte şi acţiuni. Dacă impactul alimentelor asupra climei nu va fi rezolvat, planeta nu îşi va atinge obiectivele climatice, avertizează Banca Mondială.
Potrivit autorilor raportului, investiţiile anuale trebuie majorate de 18 ori, până la 260 de miliarde de dolari, pentru a reduce la jumătate emisiile din sectorul agroalimentar până în 2030 şi a ajuta planeta să îşi atingă obiectivul de a ajunge la emisii zero în 2050. Însă, recompensele vor fi cu mult mai mari decât costurile, subliniază raportul Băncii Mondiale.
Guvernele, companiile şi cetăţenii pot să îşi extindă gama de opţiuni alimentare cu emisii reduse prin diverse măsuri, precum campanii educaţie şi comunicare, tehnici de impulsionare sau etichetare a alimentelor, susţine Banca Mondială.
Includerea tuturor costurilor în preţul produselor alimentare de origine animală ar face mai competitive opţiunile cu emisii mai reduse, în timp ce produsele pe bază de carne ar costa cu 20% până la 60% mai mult, estimează experţii Băncii Mondiale.
O treime din subvenţiile din agricultură au mers spre produsele din carne şi lapte, în 2016. Un studiu efectuat de Universitatea din Leiden şi Chatham House a arătat că peste 80% din subvenţiile agricole din Uniunea Europeană sunt direcţionate spre produse animale cu emisii intensive de carbon.
"Sistemul alimentar trebuie reparat, pentru că îmbolnăveşte planeta şi este o parte importantă din schimbările climatice. Există acţiuni care pot fi luate acum pentru a face din sectorul agroalimentar un contributor mai mare la combaterea schimbărilor climatice şi însănătoşirea planetei. Aceste acţiuni sunt disponibile şi accesibile", subliniază experţii Băncii Mondiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.