Banca Mondială acordă României un împrumut de aproape 600 milioane euro. Unde vor merge banii

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Banca Mondială
Banca Mondială

Consiliul Directorilor Executivi ai Grupului Banca Mondială (GBM) a aprobat joi un Împrumut pentru Politici de Dezvoltare (DPL) pentru România, în valoare de 599,1 milioane euro, cu un dublu accent pe sustenabilitatea economică şi de mediu, informează BM.

Potrivit sursei citate, acest împrumut privind Managementul Fiscal şi Creşterea Economică Verde a României permite implementarea de reforme în vederea consolidării cadrului fiscal al ţării, promovarea unei creşteri economice verzi şi incluzive şi stimularea investiţiilor din sectorul privat.

"Prin intermediul acestui împrumut, Banca Mondială sprijină consolidarea fiscală în România, cu accent pe sustenabilitate fiscală şi creşterea echităţii sistemului de pensii. De asemenea, sprijină introducerea de stimulente pentru a facilita decarbonizarea sectorului transporturilor, unde emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, precum şi emiterea primei emisiuni de obligaţiuni verzi a României pentru stimularea investiţiilor publice", se menţionează în comunicat.

În plus, împrumutul contribuie la crearea condiţiilor pentru o implicare mai mare a sectorului privat în domeniul energiei regenerabile şi al eficienţei energetice, prin introducerea de finanţări noi pentru investiţiile verzi, de măsuri de stimulare a energiei eoliene offshore, a hidrogenului verde şi a altor resurse de energie regenerabilă, precum şi prin consolidarea legislaţiei privind parteneriatele public-privat. Astfel de măsuri sunt esenţiale pentru ca România să îşi îndeplinească angajamentele asumate în cadrul Pactului Verde European şi să atingă obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice, având în vedere vulnerabilitatea ridicată a ţării la riscurile climatice, se subliniază în comunicat.

"Grupul Banca Mondială rămâne un partener de încredere în parcursul României către o economie mai echitabilă şi mai sustenabilă. Această nouă finanţare reflectă încrederea noastră în capacitatea României de a integra creşterea economică incluzivă cu protejarea mediului. Acest împrumut sprijină un pachet de reforme menite să creeze un impact pe termen lung, stimulând incluziunea în România şi contribuind la eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice", a declarat Anna Akhalkatsi, director regional al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, citată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459971.54RON
1 ETH = 15770.71RON
1 LTC = 417.53RON
1 XRP = 5.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel