Banca Centrală Europenă atrage atenția asupra riscurilor pe care le aduce îmbătrânirea populației

DCBusiness Team |
Data publicării:

Îmbătrânirea populaţiei Europei riscă să antreneze recesiuni mai lungi şi reveniri mai slabe, ceea ce ar ridica noi constrângeri în materie de politică monetară, a avertizat miercuri economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Peter Praet, informează Reuters. 

Evoluţiile demografice din Europa au dus deja la diminuarea ratei dobânzilor, ceea ce a privat BCE de o parte din puterea sa de foc convenţională şi a făcut mai dificil atingerea obiectivului său de inflaţie, a explicat Peter Praet într-o conferinţă organizată la Madrid. 

Obiectivul BCE este o inflaţie mai mică dar apropiată de 2% însă acest obiectiv nu a mai fost atins în ultimii cinci ani şi nici nu ar urma să fie atins în acest deceniu, ceea ce sugerează că politica monetară şi-a pierdut o parte din putere chiar dacă BCE a adoptat măsuri excepţionale pentru a stimula economia. 

"Ar trebui să fim prudenţi cu privire la plasarea unei mari poveri pe băncile centrale pentru ca acestea să introducă instrumente cu care să răspundă la probleme care sunt provocate de ineficienţe structurale economice şi financiare", a spus Praet. Acesta a subliniat că dacă până acum instrumentele neconvenţionale de politică monetară au fost eficiente, aşa-numită dobânda neutră a scăzut semnificativ pe măsură ce îmbătrânirea populaţiei a dus la creşterea economiilor, o mai mică creştere a productivităţii şi o creştere a proporţiei pensionarilor în raport cu muncitorii activi. 

"Recesiunile ar putea să dureze mai mult iar fazele de revenire ar putea fi mai lente şi puţin profunde, cu un risc mai mare de ratare a obiectivului", a spus Peter Praet. Potrivit acestuia printre soluţiile posibile se numără majorarea vârstei de pensionare şi politici care să încurajeze participarea la forţa de muncă, de exemplu printr-o mobilitate crescută sau programe de pregătire profesională. De asemenea, oficialul BCE a făcut un apel pentru politici care să relanseze creşterea productivităţii, în special prin extinderea măsurilor care există deja la ansamblul zonei euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 502412.78RON
1 ETH = 15581.84RON
1 LTC = 623.28RON
1 XRP = 15.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel