Baia, bucătăria din casă. Suprafețe și dotări obligatorii

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Este strictul necesar
Este strictul necesar

Un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial stabilește nivelul de trai rezonabil al familiilor din România, dar și suprafețele minime ale camerelor unei locuințe, indiferent de numărul de persoane, precum și dotările minime pentru băi sau bucătării.

Astfel, conform Comisiei de Insolvență la Nivel Central (CINC), o familie cu doi copii poate trăi la oraș cu 2.600 de lei pe lună și cu 2.100 în mediul rural. Ceea ce înseamnă că aceste sume nu pot fi oprite, în cazul insolvenței personale, pentru plata datoriilor.

La capitolul suprafețe și dotări minime și obligatorii din locuința unei familii, actul normativ precizează că băile trebuie să dispună de cel puțin o cadă de baie, un vas WC, un lavoar mare, o etajeră, o oglindă mare, suport pentru prosop, savonieră, dispozitiv pentru hârtie igienică și un cuier.

Neapărat sonerie

O sală de duș trebuie, la rândul ei, să cuprindă un vas WC, un lavoar mic, o cuvă de duș, o etajeră și o oglindă de dimensiuni potrivite, precum și agățătoare pentru prosop, locuri pentru depunerea săpunului și a hârtiei igienice. Nici aici nu lipsește cuierul.

Citește și Actele ce trebuie neapărat verificate la cumpărarea unui imobil

În cazul bucătăriilor, aici trebuie să existe un spălător cu cuvă și un picurător, un coș de ventilație, spații pentru frigider și pentru masa de lucru. Documentul subliniază, totodată, că fiecare locuință trebuie prevăzută cu instalație de sonerie.

La capitolul suprafețe, bucătăria trebuie să se întindă pe cinci metri pătrați, iar baia pe 4,5 mp, cu o înălțime de 2,55 metri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496084.92RON
1 ETH = 15609.90RON
1 LTC = 551.03RON
1 XRP = 15.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17036.500.65%
BET-BK3206.580.75%
BET-EF925.230.62%
BET-FI63003.900.38%
BET-NG1231.810.47%
BET-TR37568.330.65%
BET-TRN36516.360.65%
BET-XT1469.840.58%
BET-XT-TR3186.250.58%
BET-XT-TRN3103.610.58%
BETAeRO893.101.05%
BETPlus2516.320.63%
RTL37929.450.61%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel