Horoscop SPECIAL. Ce se întâmplă cu aceste ZODII până în anul 2065

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:

Baba Vanga, clarvăzătoarea oarbă din Bulgaria și-a făcut cunoscută prezența chiar și în astrologie. Schimbările pe care le-a prezis au mai fost citite, iar oamenii au rămas impresionați instantaneu.

Leu

Schimbări MARI vor bate la ușa ta. Trebuie să fii foarte atent și să te adaptezi fiecărei situații. Nu-ți pierde cumpătul, căci vine o perioada bună pentru sufletul tău! Cât despre bani și carieră, anul următor se întrevede a fi unul dinamic și ofertant atât din punct de vedere profesional, cât și financiar. Vor fi obstacole la fiecare pas, dar nu te lasă mai prejos. Dacă vorbim despre sănătate, nu vor fi probleme mari pe acest plan. Poate că vor există momente când te vei simți doborât, dar nu va fi nicio problema din punct de vedere emoțional, dar nici fizic.

Al III-lea Război Mondial? Profețiile sunt pe cale să se împlinească

Balanță

Cuvântul care te definește este "confuzia". Poți avea parte de surprize, dar este bine că tu să iei primul inițiativa și să nu te dai la o parte. Cât despre bani și carieră, se întrevede un an destul de dinamic pe plan profesional pentru ține. Trebuie să iei inițiativa și să vezi ce poți face pe acest plan. Educația este foarte importantă pentru ține, de aceea trebuie să-ți pui mintea la contribuție și să materializezi cunoștințele pe care le-ai dobândit până acum. Muncește susținut! Dacă vorbim despre sănătate, singura ta problemă pe acest plan este faptul că trebuie să-ți controlezi reacțiile negative. 

Gemeni

Planul sentimental nu va fi o prioritate pentru tine, dar nici nu trebuie să-l excluzi. Trebuie să investești constant în oamenii care îți sunt alături trup și suflet. Cât despre bani și carieră, trebuie să fii foarte calculat și rațional, când vine vorba despre planul financiar. Nu lua decizii pripite și atenție sporită la oportunități. Dacă vorbim despre sănătate, nu te temi niciodată de o provocare. Ești foarte puternic și nu te dai bătut în fața unei probleme de sănătate. Grijă mare la agitația din jurul tău!

Rac

Oboseala își spune cuvântul și nu ai timp de o viață amoroasă normală. Trebuie doar să te calmezi, apoi să vezi ce faci în planul sentimental. Trebuie să-ți recapeți echilibrul. Cât despre bani și carieră, planul profesional pare a fi destul de ofertant. Acești nativi trebuie să fie calculați și raționali, atunci când iau o decizie. Dacă vorbim despre sănătate, organismul nu ține cu tine, de aceea trebuie să te calmezi și să lași nervii de o parte. Ai momente când vei avea îndoieli, dar și când trebuie neapărat să-ți iei o pauză.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471671.48RON
1 ETH = 16011.14RON
1 LTC = 485.63RON
1 XRP = 7.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel