Avocatul Poporului nu crede în oportunitatea privatizării sistemului de sănătate

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Privatizarea sistemului sanitar este pus pe pauză
Privatizarea sistemului sanitar este pus pe pauză

Avocatul Poporului consideră că modificările aduse sistemului sanitar referitoare la liberalizarea programelor naţionale de sănătate ar trebui dezbătute prin procedură parlamentară obişnuită.

"Avocatul Poporului consideră că modificările propuse prin Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ar trebui dezbătute în cadrul procedurii legislative obişnuite, prin dezbatere şi vot în Parlamentul României. Proiectul de act normativ conţine, în opinia Avocatului Poporului, o notă de fundamentare sumară şi nu prezintă niciun studiu de impact care să evalueze efectele economico-financiare şi sociale ale acesteia", se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

Pe de altă parte, prin modificările aduse, se intenţionează includerea tuturor furnizorilor privaţi în cadrul programelor naţionale de sănătate, fără a ţine cont de capacitatea şi serviciile oferite de sistemul public de sănătate, respectiv de condiţiile oferite de către furnizorii privaţi. În acest sens, Avocatul Poporului apreciază că, prin procedurile diferite de achiziţionare şi management din cele două domenii, se va crea un decalaj substanţial în atragerea fondurilor destinate programelor naţionale de sănătate între sistemul public şi furnizorii privaţi, cu riscul deprecierii sistemului public, fapt ce poate duce la imposibilitatea statului de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de asigurare a igienei şi a sănătăţii publice.

În ceea ce priveşte finanţarea programelor naţionale de sănătate, Avocatul Poporului consideră că legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze de o manieră unitară procedurile aferente programelor, pentru a nu se crea un mediu neconcurenţial.

Pe de altă parte, Avocatul Poporului opinează că se poate reţine şi un posibil conflict de interese, deoarece, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor propuse, medicii coordonatori ai programelor de sănătate din unităţile sanitare, adică specialiştii care fundamentează întreg procesul de contractare şi achiziţii, nu au nicio interdicţie în a activa atât în unităţile publice, cât şi în cele private, care derulează programe naţionale de sănătate.

Fără a pune la îndoială necesitatea implementării unui sistem de asigurare de sănătate în care este valorificat principiul "banul urmăreşte pacientul", Avocatul Poporului consideră că propunerea de ordonanţă introduce o serie de modificări, fără a asigura echilibrul în sistemul sanitar şi fără a implementa o serie de garanţii prin care să se evite inechităţile dintre sistemul public şi cel privat.

Sanitas acuză Ministerul Sănătății în legătură cu liberalizarea programelor de sănătate

"Astfel, având în vedere subfinanţarea sistemului public de sănătate, Avocatul Poporului este de părere că există riscul ca măsurile propuse prin proiectul de ordonanţă să accentueze criza deja existentă în sistemul de stat, iar o altă consecinţă ar putea fi împovărarea excesivă a pacienţilor care, fiind nevoiţi să apeleze la serviciile medicale private, ar suporta costuri suplimentare determinate de împrejurarea că statul nu decontează diverse taxe (ex. servicii hoteliere)", se precizează în comunicat.

Avocatul Poporului consideră că, în contextul includerii totale a furnizorilor privaţi în sfera programelor naţionale de sănătate, ar fi oportună implementarea unui sistem de informare a pacienţilor cu privire la unităţile medicale care oferă serviciile necesare, costurile, timpii de aşteptare şi condiţionalităţile aferente acestor servicii, în acest fel putându-se asigura decizia informată a pacienţilor cu privire la opţiunea dintre ofertele existente. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412260.81RON
1 ETH = 7899.98RON
1 LTC = 372.89RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel