Avionul ce va revoluționa aviația civilă. Arată ciudat

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un avion care pare, mai degrabă, o jucărie
Un avion care pare, mai degrabă, o jucărie

Compania americană Otto Aviation a pregătit pentru teste avionul Celera 500L. Un proiect care, potrivit publicației The Drive, s-a lucrat, în regim de mare secret, aproape un deceniu.

Faptul că aparatul a fost ținut departe de ochii lumii îl face misterios. De altfel, se știu puține detalii legate de caracteristicile acestui avion surprins în câteva rânduri pe pistele de testare din Carolina de Sud.

Modelul a fost botezat ”avionul-glonț” din cauza formei fuselajului, dar nu numai. Tot The Drive notează că aparatul, pilotat de un singur om, poate decola și ateriza pe orice aeroport, grație construcției sale deosebite.

În documentația înaintată spre înregistrarea mărcii se precizează că avionul va putea dezvolta o viteză cuprinsă între 740 și 820 de kilometri pe oră, la o altitudine maximă de 20 de kilometri.

Citește și OZN-urile există? Ce observă și filmează piloții americani VIDEO

Realizatorii aparatului de zbor sunt convinși că avionul lor va revoluționa, practic, transportul aerian de pasaegeri, având în vedere inclusiv faptul că întreținerea și exploatarea lui costă substanțial mai puțin decât orice altă aeronavă existentă în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407866.96RON
1 ETH = 7738.78RON
1 LTC = 364.96RON
1 XRP = 9.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel