Avioanele F-35, pregătite pentru război. Prin ce teste trec acum

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Avioanele de atac din generația cinci F-35 Lightning II au intrat într-o nouă fază de testare, astfel încât, în august 2019, tote cele trei variante ale acestui mașini de război să fie verificate în condiții de luptă reale, scrie FlightGlobal.

Concluziile acestor teste vor fi prezentate în septembrie anul viitor. În baza lor, se va decide necesarul de aparate. Până în iunie anul curent, au fost fabricate 300 de avioane F-35 Lightning II.

Următoarele 300 ar urma să vadă lumina zilei până la sfârșitul anului 2020. În total, în 2017 au fost construite 66 de asemenea aparate, pentru 2018 au fost programate 91. Începând din 2023, vor fi produse 160 de mașini pe an.

Familia F-35 Lightning II a fost concepută și se fabrică începând din 2001 de către compania americană Lockheed Martin. Avionul este prezent în trei variante: A (pentru forțele militare aeriene), B (cu decolare rapidă și aterizare verticală) și C (pentru portavioane).

În cadrul programului JSF (Joint Strike Fighter), care presupune înlocuirea tuturor avioanelor de luptă din generația a patra aflate în dotarea Statelor Unite și a aliaților lor cu F-35 Lightning II, pentru producerea și deservirea a aproximativ 4000 de avioane vor fi cheltuite 1,5 trilioane de dolari.

F-35 Lightning II ar trebui să devină principalele avioane de luptă ale secolului în cel puțin 12 de țări ale lumii - SUA, Marea Britanie, Australia, Turcia, Italia, Canada, Norvegia, Olanda, Danemarca, Israel, Japonia și Coreea de Sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390814.28RON
1 ETH = 8691.64RON
1 LTC = 384.64RON
1 XRP = 9.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel