Avertizare meteo de vreme severă. Meteorologii au lansat Cod galben

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
De luni, vremea pare să se schimbe
De luni, vremea pare să se schimbe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică avertizare meteo de vreme severă emisă. 

Sunt anunțat ploi şi vijelii de cod galben în mare parte din ţară. Avertizarea meteo de vreme severă este valabilă, astăzi, în intervalul 10.00 - 22.00.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, local în sudul, centrul, estul şi nord-estul ţãrii, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindinã.

Cantitãţile de apã vor depãşi 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. Manifestãri de instabilitate atmosfericã, dar pe arii mai restrânse şi la intensitate mai redusã, vor fi luni (13 iunie) în sud, în centru şi în zonele montane.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti, în acelaşi interval, vremea va fi normală sub aspect termic, dar în general instabilă. Vor fi înnorări și perioade cu averse, posibil torențiale, însoțite de descărcări electrice.

Cantitățile de apă vor fi de 2-6 l/mp și izolat peste 10-20 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special asociate ploilor. Temperatura maximă va fi de 25-27 de grade.

Prăpăd în țară

După o ploaie torențială de nici o jumătate de oră, o stradă din Târgu-Jiu s-a transformat într-un lac. Apa a trecut de roțile mașinilor, iar traficul s-a desfășurat cu greutate. Oamenii spun că durează 7-8 ore ca apa să se ducă de pe carosabil.

Sistemele de canalizare nu au făcut față nici ploilor torențiale din Suceava, iar din această cauză mai mulți șoferi au fost blocați în trafic.

Și în restul țării cantitățile de apă au depășit 20 de litri pe metrul pătrat. Probleme au fost și în Deva, unde din cauza ploii torențiale parcarea unui mall a fost inundată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0904
Diferența 0.0006
Zi precendentă 5.0898
USD
Azi 4.3406
Diferența -0.0087
Zi precendentă 4.3493
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0904 RON
USD flag1 USD = 4.3406 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.4586 RON
AUD flag1 AUD = 2.8925 RON
DKK flag1 DKK = 0.6815 RON
CAD flag1 CAD = 3.1546 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0278 RON
NOK flag1 NOK = 0.4294 RON
SEK flag1 SEK = 0.4675 RON
XAU flag1 XAU = 604.2300 RON
Monede Crypto
1 BTC = 390908.19RON
1 ETH = 13471.62RON
1 LTC = 351.94RON
1 XRP = 8.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET23939.66-0.04%
BET-BK4741.25-0.02%
BET-EF1303.80-0.08%
BET-FI92985.450.47%
BET-NG1765.320.01%
BET-TR56058.19-0.04%
BET-TRN54151.08-0.04%
BET-XT2071.75-0.02%
BET-XT-TR4742.34-0.02%
BET-XT-TRN4593.48-0.02%
BETAeRO927.47-0.36%
BETPlus3482.09-0.01%
RTL53872.24-0.07%

Opinii

Vladimir Putin, în timpul vizitei din Alaska

România, vulnerabilă într-un eventual acord SUA–Rusia

De Ziua Națională, în timp ce România își...

Tricolorul României

România la 1 Decembrie: trecut glorios, prezent plin de întrebări grele

Ziua de 1 Decembrie nu este doar o aniversare...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Politica fiscală, costul finanțării și stabilitatea financiară

Legătura dintre politica fiscală și...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel