Românii care deţin calculatoare cu sisteme de operare vechi, de tipul Windows 7, Windows 8 sau Windows 8.1, vor putea depune declaraţiile fiscale doar dacă instalează o versiune nouă de Windows.
ANAF a anunţat că, începând cu 8 ianuarie 2023, aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor vor putea fi utilizate doar cu ajutorul unor vesiuni noi de Windows.
„Începând cu 8 ianuarie 2023, aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor (pdf-urile inteligente) vor putea fi utilizate numai pe sisteme de operare aflate în suport la producător și cu toate update-urile la zi”, se arată într-un comunicat ANAF.
De asemenea, Microsoft a anunţat că, în data de 10 ianuarie 2023, nu va mai susţine sistemele de operare care nu sunt actualizate.
Prin urmare, declaraţiile ANAF vor putea fi depuse folosind sisteme de operare avansate, precum Windows 10 sau chiar Windows 11. În plus, pentru instalarea noului sistem, sunt necesare şi actualizările hardware, nu numai cele de tip software.
Cerințe minime pentru Windows 10:
- Procesor: Procesor de 1 GHz sau mai rapid. Versiunea pe 64 de biți necesită un procesor care să suporte CMPXCHG16b, PrefetchW si LAHF/SAHF;
- Memorie: 1 GB pentru 32 de biți sau 2 GB pentru versiunea pe 64 de biți;
- Spațiu pe hard disk: 16 GB pentru versiunea de 32 biți și 20 GB pentru versiunea pe 64 biți;
- Placă video: Placa video trebuie sa suporte DirectX9 sau mai bună;
- Display: Laptopurile trebuie sa aiba rezolutie minimă de 1024 x 600 pixeli.
ANAF a declarat că această decizie sprijină standardele înalte de securitate stabilite la nivel mondial, scrie Antena3 CNN.
"Cu scopul de a mări gradul de reziliență și de a asigura securitatea resurselor și a sistemelor informatice, la nivel global au fost actualizate procedurile și politicile de securitate. In acest scop, pentru a nu afecta procesul de digitalizare a Ministerului Finanțelor (ANAF) și pentru a urma standardele înalte de securitate stabilite la nivel mondial, va informam ca începând cu 08.01.2023 aplicațiile puse la dispoziția contribuabililor (pdf-urile inteligente) vor putea fi utilizate numai pe sisteme de operare aflate in suport la producător și cu toate update-urile la zi”, se mai arată în comunicatul ANAF.
Citește și Notarii scapă de această obligativitate față de ANAF
Așa cum se stabilise prin OG 11/2022, notarii au primit obligația de a transmite periodic la ANAF noi informații cu privire la transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Aceștia trebuiau să raporteze tranzacțiile care erau sub plafonul neimpozabil de 450.000 de lei.
Însă, deoarece OG 16/2022 (vezi punctele 46 și 47 de la articolul I) a eliminat respectivul plafon de la 1 ianuarie 2023, nici notarii nu mai trebuie să raporteze la ANAF tranzacțiile sub 450.000 de lei, explică publicația Avocatnet.
În prezent, notarii au obligația să depună semestrial la ANAF o declarație informativă privind transferurile de proprietăți imobiliare cu următoarele elemente pentru fiecare tranzacție .... Citește mai departe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.