Publicitate
"Conştientizaţi că reţelele de socializare nu sunt pe deplin sigure şi nu pot păstra toate secretele în siguranţă. Pregătiţi-vă pentru ce e mai rău şi comportaţi-vă corespunzător! Nu puneţi niciodată în scris ceva ce nu v-ar plăcea să fie expus public peste câţiva ani, când ar putea apărea o breşă. În cazul actualului incident, inclusiv conversaţiile private purtate prin Facebook au ajuns integral la atacatori. Folosiţi criptarea de tip end-to-end când purtaţi discuţii cu caracter sensibil, inclusiv pe Facebook. Când utilizaţi Facebook Messenger, alegeţi persoana cu care doriţi să purtaţi o conversaţie, daţi click pe numele său şi accesaţi 'Conversaţii secrete' (Secret Conversations). Astfel, se va deschide o nouă fereastră de chat, iar discuţiile vor fi criptate în totalitate şi vor putea fi vizualizate doar de pe terminalele mobile unde s-a purtat discuţia. Dacă mesajele transmise sunt sensibile sau doriţi să nu fie asociate cu identitatea reală a interlocutorilor, recomandarea este să vă îndreptaţi către platforme de mesaje create special pentru extra siguranţă, precum Signal", recomandă specialiştii Bitdefender.
Facebook a anunţat vineri că aproximativ 50 de milioane de utilizatori au fost afectaţi de o breşă de securitate, compania delogând utilizatorii din conturile lor. Aparent, atacatorii au exploatat o vulnerabilitate existentă în modulul View As, cel care permite utilizatorilor să îşi vadă profilul din perspectiva unui alt user.
Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.