Avertismentul lui Putin: Nu vă jucați cu noi, avem suficiene ARME

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Putin pare gata de atac
Putin pare gata de atac

După ce a participat, online, la summitul G20, unde a vorbit, printre altele, despre nevoia unei recunoașteri reciproce, la nivel mondial, a certificatelor de vaccinare, dar și la reuniunea la nivel înalt dedicată încălzirii globale, președintele Rusiei, Vladimir Putin s-a grăbit să-i convoace, la Soci, pe principalii responsabili militari ai țării. 

Publicitate

Întâlnire care s-a dovedit o ocazie perfectă pentru a transmite un nou avertisment lumii occidentale. Reducând totul la o frază, liderul de la Kremlin a dat de înțeles că nimeni nu trebuie să se joace cu Rusia și să nu o ia în serios, măcar pentru faptul că deține suficiente arme pentru orice confruntare. 

În detaliu, Putin a dezvăluit, în premieră, numărul de drone aflate în serviciul armatei ruse. "Acum avem peste 2.000 de drone în serviciu. Trebuie să le dezvoltăm în continuare, să muncim la fel de mult ca în ultima vreme. Mă refer la utilizarea inteligenței artificiale și la cele mai recente realizări ale tehnologiei și științei", a declarat liderul rus.

Armata rusă poate respinge eficient atacurile cu drone, a declarat președintele rus Vladimir Putin. 
"Am învățat să respingem aceste atacuri aparate de zbor fără pilot și o facem destul de eficient", a adăugat liderul rus. 

El a subliniat importanța dezvoltării aviației fără pilot. "Știm foarte bine cum s-au remarcat aceste aparate în conflictele armate din ultimii ani, cât de eficiente sunt și cât de periculoase pot fi pentru noi", a spus Putin. El a precizat că se referea la atacurile cu drone ale teroriștilor din Siria.

Citește și SUA, amenințătoare: Rusia trebuie să-și retragă RACHETELE din Europa

Printre altele, Rusia dezvoltă și perfecționează sistemul robotic Marker. Robotul poate fi echipat cu echipamente de luptă împotriva dronelor. Dezvoltatorii iau în considerare dronele kamikaze, sistemele de război electronic și plasele capcană ca mijloace de a distruge capacitatea de funcționare a dronelor.

În altă ordine de idei, Putin a anunțat că Rusia are ocazia să vadă o navă a Marinei americane care a intrat în Marea Neagră printr-un binoclu sau prin vizorul echipamentelor de apărare. "Știți că o navă americană a intrat în Marea Neagră. O putem privi prin binoclu sau prin vizorul sistemelor de apărare corespunzătoare", a declarat șeful statului.

A fost reacția lui Putin la informația potrivit căreia Washingtonul a trimis nava amiral a marinei americane USS Mount Whitney (LCC 20) în Marea Neagră. Anterior, s-a raportat că nava ar urma să coordoneze acțiunile flotelor americane și ale aliaților NATO în timpul operațiunilor militare comune din Marea Neagră și Marea Mediterană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.786
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.7871
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470043.68RON
1 ETH = 16707.30RON
1 LTC = 520.19RON
1 XRP = 11.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel