AVERTISMENT FMI! Estimările din luna iunie

Antonia Popescu |
Data publicării:
Economia va încetini
Economia va încetini

Noile estimări privind economia mondială ale Fondului Monetar Internațional vor mult mai scăzute, în condițiile noilor infectări cu COVID-19 și al redresării economice lente, a avertizat Gita Gopinath, economistul șef al FMI.

Organizația urmează să-și lanseze noile estimări pe 24 iunie, la aproximativ două luni după ce cele din aprilie, în care arăta că recesiunea generată de coronavirus va fi cea mai gravă cădere din aproape un secol. Proiecțiile actualizate „vor fi foarte probabil mai rele” decât cifrele din aprilie, a declarat Gopinath într-un mesaj video citat de Business Insider, potrivit Mediafax.

Nouriel Roubini: Nu crede că economia globală se va recupera

În ajustarea prognozei sale economice, organizația a luat în considerare costurile realocării forței de muncă, profunzimea crizei din sănătate, falimentele și cheltuielile consumatorilor.

Estimările din aprilie ale FMI au indicat deja o încetinire a economiei globale. Produsul intern brut global ar trebui să scadă cu 3% în 2020 în cel mai optimist caz, în timp ce o reapariție a coronavirusului în 2021 ar avea ca rezultat doi ani consecutivi de contracție economică accentuată, a spus FMI.

Două luni mai târziu, „incertitudini profunde” încă mai întunecă o mare parte din evoluția economică a lumii, a spus Gopinath. În timp ce regiunile cu măsuri stricte de izolare, cum ar fi China, au înregistrat o revenire accentuată de la minimele induse de virus, noi focare în mai multe state americane riscă să prelungească pandemia.

Economistul FMI a subliniat tensiunile crescânde dintre China, SUA și Hong Kong ca pe un risc emergent care ar putea afecta redresarea chiar și după dispariția amenințării virusului.

„Există multe alte tensiuni care se dezvoltă. Toate acestea au implicații foarte mari pentru lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, pentru că se modifică zonele de producție, globalizarea este afectată și crește protecționismul, a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.5658
Diferența 0.0142
Zi precendentă 4.5516
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.5658 RON
GBP flag1 GBP = 5.9185 RON
CHF flag1 CHF = 5.1989 RON
AUD flag1 AUD = 2.8893 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1859 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4518 RON
XAU flag1 XAU = 445.6619 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391071.96RON
1 ETH = 9224.33RON
1 LTC = 425.85RON
1 XRP = 11.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.250.09%
BET-BK3260.030.04%
BET-EF940.56-0.01%
BET-FI62683.78-0.03%
BET-NG1245.160.13%
BET-TR38154.360.09%
BET-TRN37085.920.09%
BET-XT1485.77-0.01%
BET-XT-TR3220.79-0.01%
BET-XT-TRN3137.30-0.01%
BETAeRO875.89-0.36%
BETPlus2553.700.05%
RTL38449.230.04%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel