Avertisment FMI: Avansul inflaţiei ar putea să ducă la creşterea salariilor

Mara Ivan |
Data publicării:
FMI se așteaptă la o nouă reducere a perspectivelor de creștere globală
FMI se așteaptă la o nouă reducere a perspectivelor de creștere globală

Europa nu ar urma să se confrunte cu o spirală inflaţionistă deoarece se estimează că avansul preţurilor energiei se va atenua anul viitor, iar piaţa forţei de muncă se confruntă cu dificultăţi, a declarat miercuri şeful Departamentului european al FMI, Alfred Kammer, transmite Reuters.

"Nu ne aşteptăm în acest stadiu la o spirală inflaţionistă în Europa. Inflaţia ridicată pe care o vedem acum este într-adevăr determinată de o creştere a preţurilor energiei, care ar urma să se atenueze în timpul anului viitor", a afirmat Kammer, la o conferinţă de presă.

Acesta a explicat că raportul inadecvat între cerere şi ofertă în domeniul energiei a fost provocat parţial de reluarea activităţii economice şi de alţi factori, cum ar fi vremea.

Până acum creşterea preţurilor de consum în zona euro nu s-a regăsit într-o a doua rundă de creştere a salariilor, parţial din cauza problemelor de pe piaţa forţei de muncă, orele lucrate fiind cu 3% sub nivelul de dinaintea pandemiei.

Dacă sporesc temerile privind inflaţia în zona euro, BCE va fi în măsură să reacţioneze pentru a le controla, a apreciat oficialul FMI.

Acesta a atras atenţia că situaţia este diferită în Europa emergentă, care înregistrează un ritm mai solid de creştere şi un nivel mai ridicat al inflaţiei.

Citește și Cum stopăm pandemia, Iohannis: Trebuie să instituim RESTRICȚII VIDEO

"Ceea ce vedem aici este că unele aşteptări inflaţioniste în aceste ţări au crescut. Deoarece piaţa forţei de muncă se confruntă cu mai puţine dificultăţi şi în unele domenii se lucrează deplin, există o posibilitate mai ridicată ca avansul inflaţiei să ducă la creşterea salariilor, ceea ce ar putea declanşa o spirală inflaţionistă", a adăugat Kammer.

Unele din aceste ţări au lut măsuri, înăsprind politica monetară, iar FMI recomandă acestor state emergente să reducă achiziţiile de active, a declarat Kammer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3806
Diferența -0.0075
Zi precendentă 4.3881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3806 RON
GBP flag1 GBP = 5.8128 RON
CHF flag1 CHF = 5.3588 RON
AUD flag1 AUD = 2.7898 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1503 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4118 RON
SEK flag1 SEK = 0.4460 RON
XAU flag1 XAU = 465.3330 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371812.89RON
1 ETH = 6979.13RON
1 LTC = 328.41RON
1 XRP = 9.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17060.58-0.26%
BET-BK3177.87-0.15%
BET-EF929.94-0.32%
BET-FI60122.550.17%
BET-NG1234.24-0.23%
BET-TR37621.44-0.26%
BET-TRN36567.91-0.26%
BET-XT1462.66-0.23%
BET-XT-TR3170.66-0.23%
BET-XT-TRN3088.48-0.23%
BETAeRO839.320.23%
BETPlus2517.70-0.24%
RTL38095.45-0.24%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel