Deconectarea s-a produs în condiții de siguranță, potrivit companiei,toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații. În perioada următoare, se vor efectua lucrări de remediere a avariei, iar unitatea 1 va fi repornită, cel mai probabil, mâine.
Nuclearelectrica a anunţat marţi, 8 august, că Unitatea 1 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional (SEN) din pricina unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.
Într-un comunicat al companiei se spune că specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la deconectarea automată a Unității 1 de la SEN.
Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.
În perioada următoare se vor efectua lucrări de remediere în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.
Deconectarea automată a Unității 1 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător”, transmite Nuclearelectrica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.