Autostrăzi. Cele mai ruşinoase cifre pentru România, la aproape 33 de ani de la Revoluţie

DCBusiness Team |
Data publicării:
Drum. Foto: Pexels.com
Drum. Foto: Pexels.com

România avea 931 de kilometri de autostradă la sfârşitul anului trecut, reprezentând 5,3% din lungimea drumurilor naţionale, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică publicat joi.

"Din lungimea drumurilor naţionale, 6197 km (35,4%) erau drumuri europene, 931 km (5,3%) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 1978 km (11,3%) erau drumuri cu 4 benzi, 297 km (1,7%) drumuri cu 3 benzi şi 36 km (0,2%) drumuri cu 6 benzi. Lungimea drumurilor judeţene cuprindea în proporţie de 47,1% drumuri modernizate şi 35,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite", precizează INS.

Potrivit statisticii, aproape o treime dintre drumurile modernizate din România aveau durata de serviciu depăşită la sfârşitul lui 2021.

"În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 31,7% din lungimea drumurilor modernizate şi 40,6% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită", se arată în comunicatul INS.

Lungimea drumurilor publice totaliza 86.199 km, din care 17.530 km (20,3%) drumuri naţionale, 35.096 km (40,7%) drumuri judeţene şi 33.573 km (39,0%) drumuri comunale.

Citeşte şi: Controversă cu autostrăzile. Drulă: E neofertant pentru politicieni să pregătească lucruri care se vor vedea peste câţiva ani

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra: 47,1% (40571 km) drumuri modernizate, în proporţie de 93,7% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu, 24,5% (21112 km) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare
rutiere şi 28,4% (24516 km) drumuri pietruite şi de pământ.

La 31 decembrie 2021, lungimea liniilor de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însuma 10.764 km, din care 10.626 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust.

Densitatea liniilor la 1000 km2 teritoriu era de 45,2 la mie. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (156,4 la mie), regiunea Vest (58,8), regiunea Sud-Est (48,8) şi regiunea Nord-Vest (48,6).

La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5.991 km, reprezentând 55,7% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472804.35RON
1 ETH = 15785.41RON
1 LTC = 432.11RON
1 XRP = 6.94RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel