Autorităţile ameninţă cu ANULAREA cardurilor de energie. Cine sunt cei vizaţi de noile prevederi

Mihai Ciobanu |
Data actualizării: | Data publicării:

Modificările legislative referitoare la cardurile de energie cuprind inclusiv anularea acestora. 

Guvernul a aprobat, recent, un act normativ de modificare și și completare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile prin care se acordă sprijin persoanelor vulnerabile pentru achitarea facturilor la energie.

Citiţi şi: Vouchere alimente. Când sunt încărcate cardurile cu următoarea tranşă de 250 de lei

Printre prevederile acestui act este şi una referitoare la... anularea cardurilor de energie.

"O prevedere nou introdusă vizează anularea cardului și sistarea plăților către beneficiarii de sprijin, în cazul în care se constată că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil", informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

 

Prima tranșă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023

 

Principalele modificări adoptate astăzi vizează completarea tipurilor de energie care fac obiectul sprijinului temporar aferent anului 2023. Astfel, vor fi compensate costurile pentru energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.pe lângă formele de energie compensate în acest moment, butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Facturile față de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023. Totodată, se elimină trimiterile la sezonul rece 2022 – 2023, pentru ca prima tranșă de 700 de lei să fie utilizată până la 27 decembrie 2023, față de 30 iunie 2023, cum era până la acest moment.

Plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu vor putea include penalități sau alte daune/interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.

Pentru identificarea corectă a furnizorilor de lemn de foc, Compania Naţională „Poşta Română“ va interoga ”Registrul național al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice”, registru în care se regăsesc ocoalele silvice de stat și private și alte entități care au dreptul să comercializeze lemn de foc către populație. De asemenea, furnizorii de lemn de foc care utilizează pentru decontare prin orice modalitate sprijinul acordat din fonduri externe nerambursabile au obligaţia ca la încheierea protocolului încheiat cu Compania Naţională „Poşta Română“ să facă dovada că au dreptul legal să comercializeze material lemnos către populație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 445323.23RON
1 ETH = 15529.39RON
1 LTC = 496.78RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17093.32-0.15%
BET-BK3187.910.16%
BET-EF928.37-0.11%
BET-FI62289.210.01%
BET-NG1228.670.02%
BET-TR37693.61-0.15%
BET-TRN36638.13-0.15%
BET-XT1473.46-0.02%
BET-XT-TR3194.10-0.02%
BET-XT-TRN3111.25-0.02%
BETAeRO895.602.00%
BETPlus2527.04-0.16%
RTL38051.91-0.17%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel