Austria vine cu o contrapropunere după cea lansată de Germania și Franța

Matei Ion |
Data publicării:
Sebastian Kurz
Sebastian Kurz

Patru state membre ale UE, care pledează pentru politici bugetare riguroase şi se împotrivesc emiterii de datorie comună, lucrează în prezent la o alternativă faţă de o astfel de propunere de mutualizare a datoriilor avansată luni în comun de Franţa şi Germania, a anunţat marţi cancelarul austriac Sebastian Kurz, relatează agenţiile DPA şi EFE.

Austria coordonează în prezent elaborarea acestei propuneri alternative cu Danemarca, Olanda şi Suedia şi aceasta va fi prezentată în zilele următoare, a precizat Kurz pentru ziarul austriac Oberoesterreichische Nachrichten.

''Fireşte că este legitim ca două ţari, care în plus sunt şi cele mai mari (Franţa şi Germania n.red), să propună ceva (...) Dar decizia trebuie luată de toate statele membre ale Uniunii Europene'', a atenţionat şeful guvernului austriac, recunoscând că a fost surprins de planul franco-german.

''Credem că putem impulsiona economia europeană evitând mutualizarea datoriei'', a insistat Kurz, după ce anterior a estimat că orice ajutor european ar trebui acordat sub "formă de împrumuturi, şi nu de subvenţii".

Citește: Macron și Merkel au un plan de 500 de miliarde de $ pentru relansarea Europei

Declaraţia sa survine la puţin timp după ce şi ministrul său de finanţe, Gernot Blumel, a reiterat opoziţia ţării sale faţă de planul franco-german. ''Respingem în continuare finanţarea prin subvenţii nerambursabile. Avem nevoie de investiţii în viitor în loc să încercăm să acoperim costurile datoriilor din trecut'', a explicat oficialul austriac. ''Nu vom accepta datorii mutualizate sub pretextul crizei'' provocate de coronavirus, a mai spus el.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au propus luni un fond de redresare în valoare de 500 de miliarde de euro, constituit prin emiterea de datorie comună prin împrumuturi atrase de pe pieţele financiare de către Comisia Europeană ''în numele UE''. Din acest fond ar urma să ofere granturi pentru regiunile şi sectoarele Uniunii Europene care au fost cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, aşadar Italia şi Spania urmând să fie printre principalele beneficiare.

Această propunere franco-germană a fost văzută ca un compromis între ''coronabondurile'' cerute anterior mai ales de Italia, sprijinită de Franţa, şi respingerea acestora de către Germania, Austria, Olanda şi statele scandinave, acestea din urmă reproşând statelor UE din Sud lipsa rigorii bugetare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9769
USD
Azi 4.5871
Diferența 0.0213
Zi precendentă 4.5658
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5871 RON
GBP flag1 GBP = 5.9407 RON
CHF flag1 CHF = 5.2010 RON
AUD flag1 AUD = 2.8840 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1902 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4503 RON
XAU flag1 XAU = 447.0466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 387421.10RON
1 ETH = 9055.85RON
1 LTC = 426.00RON
1 XRP = 11.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17330.000.16%
BET-BK3265.730.17%
BET-EF941.130.06%
BET-FI62474.75-0.33%
BET-NG1245.940.06%
BET-TR38215.550.16%
BET-TRN37145.400.16%
BET-XT1487.820.14%
BET-XT-TR3225.240.14%
BET-XT-TRN3141.630.14%
BETAeRO867.86-0.92%
BETPlus2557.840.16%
RTL38512.170.16%

Opinii

Protest în fața unuei reprezentanțe Tesla
Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel